Peste 1300 de profesori și elevi din România frecventează cursuri online gratuite și unice organizate de Fundația Noi Orizonturi. Acestea se axează pe teme globale legate de sănătate și stare de bine, educație, reducerea inegalităților sau orașe și comunități sustenabile.
Cu o experiență de 20 de ani în construirea de programe educaționale, Fundația Noi Orizonturi intră în ajutorul profesorilor prin punerea la dispoziție a unor materiale didactice ce pot fi utilizate pentru a sprijini învățarea elevilor.
,,Este o ocazie unică pentru elevi și profesori deopotrivă să învețe online despre subiecte de actualitate pe o platformă dinamică, interactivă, experiențială.”, declară Sorana Pogăcean, coordonator formare la Fundația Noi Orizonturi pe site-ul lor oficial.
Cursurile se axează pe cele 4 Obiective de Dezvoltare Durabilă, ajutând elevii și totodată și profesorii să înțeleagă cu adevărat procesul de învățare, oferind idei, resurse, recunoaștere și o comunitate de susținere.
- Cursurile online sunt adaptate la ceea ce se întâmplă în lume în acest moment
Cele patru cursuri online includ de asemenea și activități practice. În fiecare săptămână este lansată câte o lecție ce durează aproximativ 45 de minute și care cuprinde chestionare, filme, articole, jocuri, cântece pentru a oferi energie și o stare de spirit pozitivă, dar de asemenea și pentru a aduce provocări elevilor.
Provocările săptămânale sunt adaptate astfel la situația actuală la nivel global.
,,De exemplu, la Cursul online pe Sănătate și Stare de bine avem activități practice, jocuri și informații actualizate despre COVID-19. La cursul cu accent pe Educație de Calitate vorbim în această săptămână despre decalajul în învățare de acasă și cum îl putem recupera. Fiecare din cele 4 mari teme sunt mereu adaptate, de la o săptămână la alt, pentru a răspunde nevoilor din acest moment.”, spune Sorana Pogăcean, specialist în educație la Fundația Noi Orizonturi.
- Cursuri atât pentru profesori, cât și pentru elevi
Participanții au răspuns pozitiv cursurilor online construite de Fundația Noi Orizonturi, rezultatele fiind vizibile în cele 5000 de vizualizări săptămânale pentru o singură provocare, peste 5000 de comentarii cu testimoniale și experiențe trăite în cadrul acestor cursuri online.
,,Trăim una dintre cele mai faine experiențe de învățare. Sunt colegă de clasă, cursantă într-o sală de curs în care este elev și fiul meu. E atât de fain. Eu îi dau like la teme, îi mai șoptesc ca unui coleg de bancă, el îmi dă like-uri la comentarii.”, declară unul dintre profesorii implicați în cursurile online.
Cursurile nu au limită de vârstă și se fac în ritmul propriu. Înscrierea este gratuită pentru toate:
- Obicetivul de Dezvoltare Durabilă 3 – Sănătate și stare de bine
Cursul poate fi accesat aici.
- Obicetivul de Dezvoltare Durabilă 4 – Educație de calitate
Cursurl poate fi accesat aici.
- Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 10 – Reducerea inegalităților
Cursul poate fi accesat aici.
- Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 11 – Orașe și comunități durabile
Cursul poate fi accesat aici.
Din 2015, Națiunile Unite îndeamnă statele membre să acționeze asupra celor mai mari probleme mondiale expuse și în Agenda 2030 prin Obiective de Dezvoltare Durabilă.
,,Acum, mai mult, ca oricând, este nevoie să îi pregătim pe tineri pentru PREZENT – la care nu de mult timp făceam referire ca la acel <<viitor incert>>. Noi competențe și cunoștințe sunt necesare. Perspectiva, gâândirea critică, curajul de a acționa, accesul la servicii de sănătate și respectarea drepturilor umane, consumul responsabil de resurse sunt doar câteva dintre elementele pe care orice copil și tânăr care va influența direcția noii socități, trebuie să le cunoască/practice.”, mai spune Sorana Pogăcean.
De asemenea, mai mulți elevi și profesori își pot înscrie activitățile în concursul Campioni ai Planetei realizat de Fundația Noi Orizonturi în colaborare cu Lidl România. Aceștia vor fi provocați facă o mica schimbare în viașa lor pentru a contribui la cele 4 Obiective de Dezvoltare Durabilă și să se folosească de ceea ce au învățat în cursurile online. Aceștia pot scrie un articol, pot filma un vlog sau pot înregistra un podcast.
Data limită de înscriere a propunerilor este 15 mai 2020, ora 20.00. Toate detaliile legate de înscriere, dar și despre ceea ce conține acest concurs pot fi găsite pe site-ul oficial.
- Despre organizație
Fundația Noi Orizonturi are un istoric de 20 de ani în educația pentru transformare, oferind programe de dezvoltare personală și de construire de abilități de viață care au ajuns la peste 40.000 de copiii și tineri. Au ajutat la formarea a peste 1.200 de profesori, preoți, lucrători de tineret, care au înființat și condus peste 300 de Cluburi de Inițiativă Comunitară IMPACT în România.
Scopul organizației este acela ca tinerii și copii cu vârste cuprinse între 11 și 19 ani să devină mai implicați, mai responsabili și mai încrezători în forțele proprii. Cu ajutorul acestora, aceștia dobândesc valori, atitudini și abilități care pot să-i ajute cu adevărat în viață.
Sursa: Fundația Noi Orizonturi
Bianca Bărbat