Constituția și nevoile statului refac cuplul Băsescu – Ponta

Politic

După numeroase amânări solicitate de premier, în cele din urmă, cei doi conducători ai statului s-au întâlnit astăzi la Palatul Cotroceni. Temele abordate au fost legte de acordul FMI, reluarea plăţilor în cadrul Programelor Operaţionale aflate în proces de suspendare, stadiul îndeplinirii obligaţiilor asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), bugetul naţional pe anul 2013 și poziţia Guvernului în cadrul negocierilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene.

Cu toate că președinția solicitase ca întâlnirea să aibă loc în data de 6 noiembrie, pe baza articolului 86 din Constituție, premierul a solicitat printr-o scrisoare oficială amânarea întâlnirii pentru „o dată ulterioară” în vederea pregătirii de către miniştrii Cabinetului a unor informări şi fundamentări despre temele invocate de către preşedintele Traian Băsescu, data finală fiind fixată în 7 noiembrie.

Obiectivele dezbătute în spatele ușilor închise, prezentate în comunicatul de presă al Administrației prezidențiale, au fost legate de acordul stand-by cu FMI şi Comisia Europeană – stadiul implementării măsurilor structurale, în perspectiva începerii noii misiuni comune a instituţiilor financiare; stadiul îndeplinirii obligaţiilor asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare; reluarea plăţilor în cadrul Programelor Operaţionale aflate în proces de suspendare: măsurile avute în vedere de Guvern pentru remedierea deficienţelor constatate de Comisia Europeană în sistemele de management şi control ale Programului Operaţional Regional – Regio, Programului Operaţional Sectorial Transport şi Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, precum şi în ceea ce priveşte Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi Programul Operaţional Asistenţă Tehnică; bugetul naţional pe anul 2013 – prioritizarea cheltuielilor bugetare astfel încât să se asigure sustenabilitate şi creştere economică şi poziţia Guvernului în cadrul negocierilor privind viitorul Cadrul Financiar Multianual al Uniunii Europene (2014 – 2020) şi corelarea acestuia cu strategia fiscal-bugetară deja aprobată.

Dacă președintele s-a prezentat la consultări însoțit de consilierii săi, premierul Victor Ponta a ales să participe de unul singur, acesta din urmă arătându-se optimist că întâlnirea de miercuri cu preşedintele Băsescu va clarifica din nou faptul că şedinţele de guvern nu se organizează la Palatul Cotroceni, ca în mandatul fostului prim-ministru Emil Boc, şi că executivul răspunde în faţa Parlamentului.

____________

Radu Hângănuț

Foto: stiri.com.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts