Universitatea Babeș-Bolyai va găzdui conferința „ARA at the Great Union Centenary”, în perioada 23-26 mai. Evenimentul, organizat de Academia Româno-Americană, va avea loc în Aula Magna, situată pe str. Mihail Kogălniceanu, nr. 1.
Cel de-al patruzeci și doilea Congres ARA reunește intelectuali de origine română din întreaga lume și reprezentanți ai altor naționalități pentru a discuta contribuțiile recente aduse artei și științei. De asemena, atelierele și discuțiile din cadrul congresului vor prezenta idei revoluționare în domeniul tehnologiei, al artelor și al altor domenii care ne marchează viața.
ARA a fost înființată în 1975 în California de către un grup de intelectuali români domiciliați în SUA. În fiecare an, ARA organizează un Congres care oferă un forum deschis intelectualilor pentru a-și prezenta ideile și realizările în domenii precum literatura, filosofia, medicina, științele sociale, arte, inginerie, matematică, fizică și chimie etc.
– Alexandra Arboreanu