Comisia juridică a avizat favorabil astăzi, 4 februarie, solicitarea DNA de începere a urmăririi penale a deputatului PMP Elena Udrea, cu 20 de voturi „pentru”, unul „împotrivă”, o abținere și un vot anulat.
Elena Udrea a stat în Comisie zece minute, iar la ieşire a declarat pentru Mediafax.ro că ar fi solicitat colegilor din comisie să dea un aviz favorabil pentru începerea urmăririi sale penale.
Deputatul PMP, Elena Udrea, este urmărită penal pentru spălare de bani şi fals în declaraţiile de avere în dosarul Microsoft,, fiind acuzată că a dobândit şi folosit bunuri despre care ştia că provin din infracţiuni.
Udrea se află sub control judiciar din 29 ianuarie până în 29 martie.
Pe de altă parte, DNA a cerut luni aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a deputatului Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, fiind suspectată de abuz în serviciu, cu obţinerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, în dosarul “Gala Bute”, conform Mediafax.ro.
– Alexandra Boierean / Sursa fotografiei: www.rfi.ro