Clujul este primul oraș din România unde vor fi folosite drone pentru a monitoriza dacă măsurile ordonanței de urgență sunt respectate de către cetățeni.
„Având în vedere contextul epidemiologic actual, precum și necesitatea unei monitorizări cât mai stricte a respectării măsurilor impuse de autorități pentru împiedicarea răspândirii COVID-19, Instituția Prefectului – Județul Cluj, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, anunță implementarea unui Plan de măsuri pentru supravegherea prin fotografiere și videofilmare aeriană a Zonei Metropolitane Cluj, cu ajutorul aeronavelor fără pilot (dronelor)”, a anunțat instituția într-un comunicat de presă.
Potrivit Prefecturii Cluj se va urmări, în principal, verificarea respectării dispoziţiilor referitoare la condiţiile de părăsire a domiciliului, carantină şi izolare la domiciliu.
”La acțiuni vor participa polițiști din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca și ai Serviciului Criminalistic, polițiști locali, jandarmi și personal MAPN, sprijiniți de un specialist civil, care va gestiona activitățile de fotografiere, videofilmare și de transmitere a acestor date la sol. Aspectele de interes operativ vor fi transmise Dispeceratului Poliției Municipiului Cluj-Napoca pe canalele stabilite. ” a mai declarat prefectul Clujului.