Cinematografele clujene preluate de Primărie

Administraţie

Cinematografele clujene preluate de PrimărieConsiliul Local şi-a dat astăzi acordul pentru preluarea cinematografelor Dacia, Favorit, Mărăşti şi Victoria de către Primăria Cluj-Napoca.

Demersul a venit ca urmare a semnării protocolului de către Regia Autonomă de Distribuire şi Exploatare a Filmului de săptămâna trecută. Cinematografele vor intra într-un proces de reabilitare prin care vor fi aduse la o stare bună de funcţionare pentru a deservi zonele în care se află.

„Doresc ca aceste spaţii să le ofere clujenilor posibilitatea petrecerii timpului liber cu diverse activităţi culturale, fie că este vorba despre proiecţii de film, fie despre alte manifestări publice de interes pentru ei. Sunt convins că cinematografele noastre vor avea public, de la copiii, la vârstnici” a declarat primarul Sorin Apostu.

Sălile de cinema vor putea fi folosite şi pentru întâlnirile cu cetăţenii, la reuniuni dar şi la implementarea programului „Ora de Cultură” care încurajează vizionarea de filme româneşti de către elevi.

Primăria Cluj-Napoca va cuprinde în planul anual de investiţii din 2010 sumele necesare reabilitării cinematografelor în vederea reintroducerii lor în circuitul cultural al oraşului.

Iuliana Volosciuc

Foto: arhiva UBB Radio

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts