Diabetul zaharat, o problemă cu care se confruntă în prezent peste 800.000 de români a fost abordat astăzi cu ocazia celui de-al 10-lea Congres Național al Federației Române de Diabet, Nutriție, Boli metabolice.
“Diabetul zaharat de tip 2 al adulților este o adevarată epidemie în adevăratul sens al cuvântului”, a precizat președintele Federației Române de Diabet, Nutriție, Boli metabolice, Ioan Andrei Vereșiu.
De asemenea, reprezentanții Federației au mai afirmat că din 1986 numărul diabeticilor din Cluj a crescut cu peste 5 ori. Ȋn ultimii 4 ani a fost o creștere de peste 40%. Această tendință se constată și la nivel național, astfel peste 800.000 de mii de pacienți cu diabet zaharat. De asemenea, anual aproximativ 4000 de amputații sunt efectuate, o consecință a diabetului zaharat.
Un eveniment ce este parte a congresului este și marşul „Câştigi şi dăruieşti sănătate”, un eveniment educativ şi social, ce îşi propune să sprijine persoanele cu diabet prin implicarea comunităţii locale. În numele fiecărui clujean participant la marş, se va dona suma de 10 lei către Centrul Clinic de Diabet din Cluj Napoca, unde sunt trataţi în prezent 23.000 de clujeni. Donaţia strânsă în urma marşului va fi utilizată pentru achiziţionarea de dispozitive medicale pentru determinarea hemoglobinei glicozilate, care vor fi folosite atât pentru monitorizarea persoanelor cu diabet, cât şi pentru screening-ul celor cu risc de a dezvolta această afecţiune.
Prima ediţie a marşului de solidaritate „Câştigi şi dăruieşti sănătate” s-a organizat în 2010 la Cluj şi a reunit, peste 400 de clujeni dornici să facă 30 de minute de mişcare sănătoasă şi să strângă cât mai mulţi bani pentru Centrul Clinic de Diabet din Cluj Napoca.
____________
Oana Alexa