Hotărârea din şedinţa de consiliu local care s-a desfăşurat ieri a adus nemulţumiri din partea opoziţiei peneliste.
Consilierii au decis ca echipa de fotbal CFR Cluj să primească un milion de lei noi, iar pentru celălalte sporturi s-au alocat doar 2 milioane şi nouă sute lei. „Sunt sporturi care au campioni naţionali şi europeni, care se zbat în greutăţi financiare extraordinare şi nu mi se pare normal ca aceştia să primească atât de puţini bani”, a spus consilierul PNL, Chira Manuel.
Legat de evenimentele culturale, consilierii PNL consideră că şi acolo se acordă prea puţini bani şi că astfel municipiul Cluj-Napoca are foarte mult de pierdut în domeniul turismului. „Ar fi foarte frumos să fie o săptămână sau o lună de festival de muzică de diferite genuri.Toamna muzicală clujeană ar trebui să se extindă, iar cu astfel de lucruri am putea să reţinem turiştii mai mult de două zile în Cluj-Napoca”, a susţinut Teo Peter.
În ciuda acestor nemulţumiri, consilierii sunt de părere că ceea ce este important este ca cei ce gestionează aceste sume să fie mult mai atenţi şi să-şi facă treaba mult mai profesionist.
Iuliana Volosciuc
Foto: Otilia Chiş