AUDIO & FOTO | Înfrângere neașteptată a ”Studenților” la baschet pe teren propriu și Oradea se califică în finala Cupei

Sport

În meciul din semifinalele Final Four-ului Cupei României la baschet disputat în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca CSM Oradea s-a impus la limită împotriva reprezentativei U-BT Cluj cu scorul 70-66 după o partidă extrem de strânsă între cele două.

Meciul a început promițător pentru ”Șepcile Roșii”, iar după primul sfert al celei de-a doua semifinale scorul arăta 15-12 pentru U-BT Cluj. Două slam dunk-uri ale ”Studenților” au dat speranțe suporterilor clujeni din tribune veniți într-un număr semnificativ pentru a susține echipa gazdă.

În cel de-al doilea sfert ”Leii Roșii” au preluat conducerea, iar scorul pe tabelă arăta 34-28. Orădenii au trecut în avantaj și au demonstrat că nu întâmplarea i-a adus în această etapă a competiției. Cu Richard și Nicolescu în formă, oaspeții au terminat cel de-al doilea sfert determinați și pregătiți de asaltul ”Studenților”.

După cel de-al treilea sfert al meciului CSM Oradea și-a menținut advantajul obținut în primele 20 de minute regulamentare, scorul ajungând la 46-41. Chiar și cu reușitele spectaculoase de 3 puncte ale lui Rasic sau cu multele incursiuni ale lui Dykes, U-BT s-a dovedit neputincioasă în fața omogenității orădenilor.

Finalul meciului a adus mult suspans, mai ales pentru suporteri. Cu un avantaj de 12 puncte în ultimele minute ale partidei orădenii erau deja cu gândul la finală. Emoțiile au venit în ultimul minut când ”Șepcile Roșii” s-au apropiat la doar 4 puncte de oaspeți. Cu tot efortul depus, clujenii nu au putut realiza un miracol, iar scorul de pe tabelă din finalul meciului a arătat 70-66 pentru CSM Oradea.

Kyndall Dykes a fost principalul marcator al clujenilor, cu 25 de puncte, urmat de Nana Foulland cu 8 puncte și 6 recuperări, respectiv Darrin Dorsey cu 7 puncte și 5 assist-uri. De la bihoreni au ieșit în evidență Kris Richard cu 14 puncte, Nikola Markovic cu 13 puncte și 7 recuperări, respectiv Marc Carter cu 10 puncte.

Astfel, formația antrenată de Cristian Achim va întâlni în finală pe CSU Sibiu care s-a impus cu scorul de 82-78 în prima semifinală cu Dinamo Știința București. U-BT Cluj iese din cursa pentru trofeul Cupei României la baschet și părăsește competiția neașteptat.

– Material realizat de Alexandru Nistor și Andrei-Ionuț Bocancea / Fotografii: Krisztian Bucsi

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts