Campioana României, CFR 1907 Cluj-Napoca, a câștigat duminică seara, cu 3-1 (0-0), meciul din etapa a 5-a a Ligii 1, împotriva echipei Dinamo București, în partida considerată derby-ul rundei.
”Câinii roșii” au început mai bine partida din Gruia, cele mai mari ocazii din prima jumătate de oră aparținându-le lui Sorescu (2) și Nistor (14), ambii șutând peste spațiul porții.
Deși oaspeții au avut ocaziile mai importante, jocul s-a derulat sub semnul echilibrului, predominând duelurile de la mijlocul terenului.
CFR a început să-și facă simțită prezența pe plan ofensiv în ultimul sfert de oră al primei reprize, Lang (31 și 36), Vinicius (44) sau Culio (32) fiind foarte aproape să deschidă scorul. Cea mai mare ocazie i-a aparținut fundașului central Vinicius, a cărui reluare cu capul, în urma unei lovituri libere, a fost scoasă de pe linia porții de dinamovistul Sorescu.
Ritmul bun a continuat și în partea secundă, Dinamo fiind cea care a marcat prima, prin Popescu, în urma unui corner executat excelent de Dan Nistor (61).
Clujenii nu au acuzat șocul primirii golului, revenind pe tabelă prin reușita lui Țucudean (66), cel care avea să facă dubla aproximativ zece minute mai târziu (78). Reușita de 2-1 pentru CFR a fost semnată de Omrani, acesta fructificând o centrare din partea stângă a lui Culio.
În urma acestui succes, CFR Cluj-Napoca se menține în fruntea clasamentului, cu 11 puncte, Dinamo menținându-se pe un loc de play-off, cu 7 puncte acumulate. Următorul meci pentru campioana României va avea loc joi, când se vor deplasa în Luxemburg, pentru duelul din play-off-ul Europa League cu F91 Dudelange.
CFR Cluj-Napoca (4-3-3): Vâtcă – Camora, Lang, Vinicius, Manea – Culio, Males, Bordeianu – Omrani (Peteleu 90), Țucudean (Ndip Tambe 83), Păun (Mailat 66).
Dinamo București (4-2-3-1): Penedo – Olteanu, Ciubotariu, Popescu, Corbu – Mahlangu, Grigore – Sorescu (Moldoveanu 60), Nistor, Salomao (Pesic 79) – Axente (Popa 52).
Declarații de la conferința de presă de după meci:
Florin Bratu – antrenor Dinamo București
Antonio Conceicao – antrenor CFR 1907 Cluj-Napoca
– Krisztian Bucsi și Andrei-Ionuț Bocancea / Sursa fotografiei: cfr1907.ro