Lucrările de construire a viitoarei arene sportive a judeţului Cluj au fost reluat la 1 februarie, după ce acestea au fost întrerupte în luna ianuarie din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
Sumele necesare pentru continuarea lucrărilor din acest an, vor fi asigurate tot din bugetul propriu al Consiliului Judeţean. Valoarea estimativă a investiţiei este de 45 378,15 mii euro (fără TVA).
Preşedintele Consiliului Judeţean susţine că lucrările vor fi finalizate la termen: „Ţinând cont de ritmul înregistrat până acum, suntem siguri că lucrările de construire a viitoarei arene sportive vor fi finalizate la termen. Avem resursele financiare necesare asigurării continuării lucrărilor. Mai rămâne să găsim o soluţie pentru construirea turnului cu funcţiuni conexe, acum când avem o Hotărâre de Consiliu Judeţean în această privinţă”.
Lucrările de construire a viitoarei arene sportive a judeţului Cluj au demarat în 16 iulie 2009, cu un termen de execuţie de 24 de luni din momentul semnării contractului. Viitoarea arenă va avea o capacitate de 30.596 locuri, teren de fotbal respectând normele FIFA şi UEFA, pistă de atletism categoria A, accese, parcaje, reţele şi racorduri utilităţi.
Mara Rusu
Foto: Consiliul Judeţean Cluj