Cea de-a doua ediţie a concursului “Naţional de Sociologie şi Antropologie socială Ion Aluaş” s-a desfăşurat la Cluj-Napoca.
Zeci de elevi din mai multe licee din ţară au răspuns la întrebarea generală a concursului: Cum va arata lumea peste 30 de ani?. Concursul de eseuri a avut mai multe direcţii de analiză. De la modul în care influentează tehnologia relaţiile, la globalizare.
Competiţia liceenilor s-a desfăşurat în doua etape. Prima etapă, de prezentare a eseurilor, unde au participat 80 de elevi iar în cea de-a doua etapă, proba scrisă pe băncile facultăţii clujene, la care au participat 42 de elevi.
“Concursul naţional ‘Ion Aluaş’ s-a născut din dorinţa facultăţii noastre de a promova sociologia şi antropologia socială în liceele din România.[…]” a spus lectorul universitar al Facultăţi de Sociologie și Asistență Socială a Universității Babeș-Bolyai, dr. Sorin Gog.
Anul acesta au fost desemnaţi 12 câştigători. Ocupanţii locului I au posibilitatea să se înscrie la una din specializările Sociologie şi Antropologie cu media 10, primesc bursă de studiu şi loc în cămin. Pentru locul al II-lea şi al III-lea pentru admiterea la una din cele două specializări media se va calcula ca media artitmetică între nota de la bacalaureat şi nota 10.
Participanţii au primit cărţi din parte sponsorului oficial al concursului, institutul CCSAS, Institut de Cercetare Socială,Studii de Piaţă şi Marketing.
“Institutul CCSAS are legături strânse cu Facultatea de Sociologie din Cluj-Napoca, aproape toți angajații firmei fiind absolvenți ai acestei facultăți. Compania noastră oferă studenților facultății posibilitatea de a urma stagii de practică plătite, dar și posibilitatea de a colabora în diverse proiecte de cercetare.[…]” a spus directorul executiv CCSAS, Inceu Valeriu.
Concursul s-a desfăsurat în perioana 22 ianuarie-22 aprilie.
Regretatul profesor Ion Aluaş a avut o contribuiţe semnificativă în dezvoltarea instituţională a sociologiei şi antropologiei clujene.
LISTA CÂȘTIGĂTORILOR:
- CLASA A XI-A
PREMIUL I
Aruştei Georgiana, Colegiul Tehnic Samuil Isopescu, Suceava
PREMIUL II
Popa Elena, Colegiul Național de Informatică Matei Basarab, Râmnicu Vâlcea
Ionică Alexandra Valentina, Colegiul Național Mircea cel Bătrân Râmnicu Vâlcea
PREMIUL III
Grigorie Oana – Colegiul Național Mircea cel Bătrân, Râmnicu Vâlcea
Ranghiuc Raul – Liceul Teoretic Axente Sever, Mediaș
Creţu Denisa – Colegiul Național Petru Rareș – Suceava - CLASA A XII-A
PREMIUL I
Opra Andreea Ioana – Liceu Teoretic Pâncota, Pâncota
Trişcă Zăgreanu Mihaela – Colegiul Național Unirea, Târgu Mureș
PREMIUL II
Bercheşan Andreea – Liceul Teologic Baptist Emanuel, Cluj-Napoca
Şerban Maria – Colegiul Național Pedagogic Regina Maria, Deva
PREMIUL III
Ilea Carmen – Colegiul Național Unirea, Târgu Mureș
Jiregan Estera – Colegiul Național Petru Rareș, Beclean
– Bianca Siceanu