Angajații din administrația publică au primit salarii mai mari, în ciuda măsurilor de austeritate

Economie UBB Radio

Salariile bugetarilor, conform măsurilor de austeritate, ar fi trebuit să scadă cu 25%. Unora, însă, le-a crescut în mod paradoxal salariul, potrivit Institutului Național de Statistică (INS), citat de www.încont.ro. Astfel, angajații din administrația publică au câștigat în luna august cu 20 de lei (1,2%) în plus față de luna precedentă, în timp ce restul bugetarilor au rămas fără un sfert din salariu.

Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, creșterea cu 1,2 % a salarialui mediu net în administrația publică se datorează acordării primelor de vacanță sau a unor sume provenind din alte fonduri.

Salariul mediu net din administrație a ajuns astfel în luna august la 1.673 lei, cu 20 de lei mai mult decât în iulie 2010, funcționarii râmând în continuare printre cei mai bine plătiți români.

În fruntea clasamentului celor mai bine plătiți bugetari, se află salariații din transporturile aeriene, cu un salariu apreciat de INS la 3000 de lei. La polul opus, se află salariații din învățământ și sănătate, care au avut cele mai scăzute venituri, în aceste domenii salariul mediu net situându-se în jurul valorii de 1000 de lei.

_____

Delia Marinescu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts