Anchetă: Mini-tratat despre luatul în bot. Cum să ajungi la deputatul tău

Politic UBB Radio

”Sunt căsuțe poștale pe care nu și le accesează. Se umple, nu le șterg. Încercați pe adresele de mail ale grupurilor, ale comisiilor. Am mai avut sesizări, se știe”, afirmă Marian Boţocan, inginer IT la Camera Deputaţilor.

El se referă la căsuțele poştale electronice oficiale ale deputaților români și explică de ce mesajul trimis ți se întoarce după câteva secunde. E vorba de adresele publice pe site-ul Camerei, cele destinate alegătorilor să poată intra în contact cu aleșii lor. Nu merge e-mail-ul, apelezi la telefon. Doar abonamentele sunt plătite din banii contribuabilului. Crezi că ai mai mult noroc?

Între cetăţeanul României şi deputatul care-i reprezintă interesele, drumul este pavat cu eurocenţi/minut şi răbdare. Câţi eurocenţi şi câtă răbdare trebuie consumate depinde doar de bugetul şi de nervii celui care încearcă să contacteze unul din cei 330 de membri ai celei de-a doua camere decizionale. Mai puţin de jumătate din numărul deputaţilor consideră că telefonul plătit din bani publici este public. Doar 164 din 330 de deputaţi au oferit celor care administrează pagina de internet a Camerei Deputaţilor (www.cdep.ro) aceste numere de telefon.

“Dacă nu-i convine, eu mi-o iau in bot!”

În Constituţia României, în prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, se explică  noţiunea de informaţie de interes public: “orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei”.

Această lege i-a fost invocată consilierului parlamentar Bogdan Miţărel, care a fost rugat să ofere un mail şi un număr de telefon de serviciu la care poate fi contactat Adrian George Scutaru (deputat PNL). În urma refuzului de-a oferi informaţiile solicitate s-a invocat legea nr. 544/2001. Replica de la capătul firului: “Nu mă lua pe mine cu legi”. Discuţia a continuat până la “nu vorbesc de dumnealui neapărat, dar sunt alte persoane la care nu le convine. Şi dacă eu lucrez pentru el şi nu o să îi convină, eu mi-o iau in bot”.

Dacă soliciți unui consilier parlamentar numărul de telefon de serviciu al domnului/doamnei deputat, răspunsul e precedat de multe ori de câteva secunde de “îîîîîî…”. Cel mai invocat motiv pentru ezitare, dar şi pentru refuz este faptul că e nevoie de permisiunea “şefului” să ofere numărul de telefon.

Călin Potor, unul din deputații PNL la care a ajuns reporterul UBB Radio, contrazice scuza consilierilor care nu oferă numărul de telefon al ”șefilor”: ”Din moment ce îl plătește țara, mi se pare firesc să fie public”, declară Călin Potor, deputat PNL.

”Nu pot să îți dau numărul de mobil așa, țaca-paca…”

La numărul de contact al deputatului PSD Mihai Tudose (care este şi preşedintele Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare), a răspuns consilierul, Florin Petre. A refuzat să ofere numărul de mobil al deputatului dictând numărul de la Comisie. La biroul de la comisie a răspuns o doamnă care nu s-a recomandat. La fel ca şi consilierului, i s-a cerut numărul de telefon al deputatului Mihai Tudose.

“Aici e cam  problemuţă. Până nu vorbesc cu dânsul, nu pot să îţi dau numărul de mobil aşa, ţaca-paca.[…]Eu, numărul domnului preşedinte nu-mi permit să-l dau, fără să-l întreb pe dânsul. Am înţeles, e număr de serviciu, ştiu că trebuie să fie public, să-l afle toată lumea, dar eu nu pot să vi-l dau. Revin cu un telefon şi dacă dânsul îmi dă acordul, vă dau nr de mobil”. Pentru că apelul nu s-a întors, poţi concluziona fapul că “dânsul” nu şi-a dat acordul.

“Eu nu mai sunt în relaţii cu domnul deputat de 2 ani”

Dacă suni la numărul de contact al deputatului PD-L Iacob Strugaru Stelică, vei da mai întâi de Constantin Chiţac, consilierul lui. De fapt, fostul lui consilier. “Ştiu că figurez tot pe site, acolo, dar nu mai am relaţii cu el, nu mai sunt consilierul dânsului de 2 ani”, spune Chițac.

La numărul celei de-a doua persoane de contact a deputatului Iacob Strugaru Stelică răspunde…  Iacob Strugaru Radu. O rudă? “Da, sunt băiatul lui. Dar eu nu ştiu unde este, n-am vorbit cu el de… o zi, două”.

Exemplele de mai sus sunt, totuşi, cazurile fericite, pentru că la celălalt capăt al firului răspunde un om. La altele, roboţii reţelelor de telefonie fixă şi mobilă informează că domnii deputaţi nu pot fi contactaţi.

De la biroul parlamentar din judeţ la Parlament, de la Parlament la un consilier, de la un consilier la deputat. Dacă suni la numerele de telefon afişate pe paginile de contact ale deputaţilor, aceştia sunt paşii până la deputatul cu care vrei să discuți (asta în cazul în care consilierii nu sunt ca cei de mai sus). Sunt şi consilieri care oferă în primul minut de convorbire numărul de mobil al deputatului, dar nu mulţi. Ei nu fac un act altruist, ci îşi cunosc obligaţiile. Pe lista albă sunt bifaţi consilierii următorilor deputaţi: Călin Potor (PD-L), Gabriel Andronache (PD-L), Emil Moldovan (PSD), Alecu Valeriu (PD-L), Mocioalcă Ion (PSD), Petö Csilla-Mária (UDMR), Ioan Botiş (PD-L), Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae (PSD), Gheorghe Gabor (PNL), Constantin Chirilă (PD-L), Amet Aldin (Minorități).

@cdep.ro, purgatoriul e-mail-urilor

E-Mail-urile către deputații din Parlamentul României suferă de sindromul bumerangului. Durează câteva secunde ca ele să se întoarcă înapoi în căsuța de Inbox a expeditorului, cu mesajul Delivery to the following recipients failed, adică ”e-mail-ul nu a ajuns în căsuţa electronică a destinatarului”.

Pe aceste e-mail-uri se trimit petiţii, întrebări sau nemulţumiri în legătură cu activitatea parlamentară. Înainte să trimiți, de exemplu, o petiţie către toţi deputaţii din Parlament, gândește-te dacă vrei să primești înapoi sute de mesaje de notificare cu mesajul mai sus menţionat.

În astfel de probleme, primii suspecţi pentru tehnologia care şchioapătă în Parlament îi vizează pe administratorii site-ului Camerei Deputaţilor.

De la centrala Parlamentului se face legătura cu departamentul de informatică. Acolo, se aşteaptă să răspundă cineva. Se întâmplă ca la ora prânzului, într-o zi de miercuri, să nu răspundă nimeni. Joi este posibil să  răspundă Radu Ion, inginer IT. Contactat în legătură cu problema e-mail-urilor care nu ajung la destinatar, el a spus că nu e prima notificare de genul acesta, au fost multe sesizări din partea cetăţenilor, dar el nu are autoritate. Se face legătura cu şeful departamentului IT, Marian Boţocan.

“Sunt căsuțe poștale pe care nu și le accesează. Se umple, nu le șterg. Încercați pe adresele de mail ale grupurilor, ale comisiilor. Am mai avut sesizări, se știe”.

Ceea ce nu se ştie este cât de des se uită deputaţii în e-mail-urile publice, cele pe care orice cetăţean român are dreptul să scrie.

Cu o ridicare de deget, cei 330 de membri ai Camerei Deputaţilor decid pentru 20 de milioane de oameni. Este datoria fiecărui român să îi contacteze. Este obligaţia celor 330 să răspundă.

Reporterul UBB Radio a testat, timp de 5 zile lucrătoare, e-mail-urile și telefoanele oficiale a 60 de deputați. Niciun e-mail nu a ajuns în căsuța poștală electronică a parlamentarilor. Niciunul din numerele de telefon nu a fost al deputatului, ci al consilierului/fostului consilier/fiului și, în cazul deputatului PSD Macaleți Costică, al unei persoane care nu are nicio legătură cu activitatea parlamentară, deși numărul este trecut pe site-ul Camerei Deputaților.

Din cele 60 de apeluri efectuate de către reporterul UBB Radio, la 34 s-a răspuns. Doar 10 consilieri au oferit numerele directe ale deputaților, iar restul sunt foști consilieri, copii-consilieri care nu și-au mai văzut tatăl-deputat de o zi și cei care se tem ”că și-o iau în bot” dacă fac asta. Te crezi mai norocos? Ia numărul de telefon al deputatului care te reprezintă de aici și încearcă să îl contactezi direct. Succes!

O scurtă recapitulare a discuţiilor cu consilierii deputaţilor din Parlamentul României:

Bogdan Miţărel, consilierul lui Adrian George Scutaru (deputat PNL):

[audio:http://radio.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/2011/12/Bogdan-Mitarel-consilier-Adrian-Scutaru.mp3|titles=Bogdan Mitarel, consilier Adrian Scutaru]

Consiliera deputatului Ioan Oltean (PD-L):

[audio:http://radio.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/2011/12/Consiliera-Ioan-Oltean.mp3|titles=Consiliera Ioan Oltean]

Consiliera deputatului Mihai Tudose (PSD)

[audio:http://radio.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/2011/12/Consiliera-Mihai-Tudose.mp3|titles=Consiliera Mihai Tudose]

Călin Potor, deputat PNL:

[audio:http://radio.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/2011/12/Potor-Calin-mi-se-pare-firesc-sa-fie-public-nr-meu.mp3|titles=Potor Calin – mi se pare firesc sa fie public nr meu]

_________

Oana Moisil

Comments :9

  • Johane

    Calin Potor și cei care au răspuns felicitări! Restul 263738 363788273 până la moarte!

  • adi

    super tare material!!! suntem in secolu’ comunicarii digitale si ne impiedecam in maruntisuri.

  • Sorin

    Iertati-ma, dar mie problema mi se pare partial falsa. De acord cu dreptul de a avea acces liber la informatii de interes public, si de acord ca acel numar de telefon este platit din bani publici. Dar faptul ca este un telefon de serviciu nu inseamna neaparat ca el trebuie sa fie facut public. Sa luam cazul ministrilor, al Presedintelui, al sefilor din diverse institutii publice (SRI, SIE, MAPN, MI etc.) care au de asemenea telefoanele platite din bani publici, fiind telefoane de serviciu si care nu sunt publicate. Si mi se pare normal sa fie asa. Faptul ca in cele mai multe cazuri, referindu-ma aici la parlamentari, aceste telefoane de serviciu ajung la niste consilieri, nu mi se pare ca prejudicieaza cu ceva comunicarea cu cetatenii, plecand desigur de la premisa de buna credinta a respectivului parlamentar si considerand ca acel consilier are printre altele si atributii privind comunicarea cu cetatenii. Ca in realitate acestia au si rolul de a filtra si ca ei decid de cele mai multe ori ce este important si ce nu respectiv ce merita atentie si ce nu, iarasi sunt de acord ca este foarte adevarat. Dar una peste alta nu cred ca este un lucru neaparat negativ daca toata lumea si-ar face cu adevarat treaba corect. Restul sunt dragute ca elemente colorate/picante intr-o eventuala discutie despre procesul de comunicare institutionala si nivelul de pregatire al celor ajunsi sub o forma sau alta sa gestioneze o particica al acestui proces. In opinia mea ascultand inregistrarile am avut niste mostre despre cum va actiona o persoana oarecare pusa brusc in postura de a face fata serviciului de realtii cu publicul (a nu se confuda cu relatiile publice) si cam atat.
    PS> Ca sa nu traiasca nimeni cu impresia ca sunt unul din cei intervievati care incearca sa isi spele acum cumva obrazul, va asigur ca scriu aceste randuri din UK neavand nicio o legatura cu subiectii acestui material. Dar da.. am trecut pe acolo si da lucrez in domeniul comunicarii.

  • Cristian

    Frumoasa melodie la Ioan Oltean

  • Urmuz

    Pe viitor, verificati si birourile din teritoriu care de asemenea ar trebui sa fie functionale si sa preia plangerile constituentilor si de fapt ele stau inchise permanent, devenind brusc “active” doar in campania electorala.
    Si birourile din teritoriu, chirie si tot, sunt platite tot de contribuabil!

  • Alin

    Un om, chiar daca este parlamentar, nu are serviciu 24 din 24.

    Si atunci, mie nu mi se pare normal ca sa afle oricine numarul de mobil si sa se trezeasca omul cu telefoane la 2 noaptea. Ca doar nu e salvarea sa fie disponibil la orice ora vrea cetateanul. Are si el un program cu publicul. Si la facultate cand mergi, si platesti acolo, nu ai program non-stop, nu ai numarul decanului, nu ai numerele profesorilor, nu ai numarul secretarelor. Exista un program cu publicul peste tot : la furnzirul de cablu, la doctorul de familie, etc, etc.

    Un deputat/consilier/etc are un birou, iar la acel birou are un numar de telefon, iar la acel numar de telefon raspunde un om de legatura.

    Care e problema?

  • tony

    Voi le cautati scuze, si ei v-o dau la bot. Bravo. Felicitari

  • Anti-prostie

    E plin de retardati in tara asta.
    1. Daca e serviciu public , platit din bani publici TREBUIE sa fie la dispozitia publicului. Daca eu iti platesc tie abonamentul la telefonul mobil este absolut normal sa stiu ce numar ai si sa fii disponibil in orele de program.

    2. Daca ti-e frica ca te suna lumea noaptea – il inchizi sau il pui pe silent. E asa de greu ?

    3. Realitatea este ca aceste abonamente la telefoanele mobile platite de stat sunt cele mai bune din lume, pentru ca n-au limita si sunt abuzate la maxim de acesti reprezentanti ai oilor care au votat si a celor care nu au votat.

    Ce este asa de greu de priceput ? Daca LEGEA specifica ceva, de ce trebuie sa fie aplicata doar de cetatenii corecti ? Ca sunt aia mai fraieri?

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts