Adrian Sârbu, în arest preventiv

Infracțiuni

adrian-sarbu

Curtea de Apel București a decis, miercuri noapte, arestarea preventivă a lui Adrian Sârbu sub acuzațiile de spălare de bani, instigare la delapidare și instigare la evaziune fiscală. Decizia a fost luată după mai multe ore de eliberare, însă nu este una definitivă, putând fi contestată.

Adrian Sârbu a fost reținu luni seară pentru 24 de ore, mandatul său urmând să expire marți seara, la ora 20.30. Acesta a declarat, marți seara, la ieșirea de la Curtea de Apel București, citat de Mediafax.ro, că nu poate comenta acuzațiile procurorilor și că instanță a rămas în pronunțare.

Întrebat de jurnaliștii prezenți marți seara la fața locului cum comentează acuzaţiile procurorilor, Sârbu a afirmat: “Nu pot să comentez asta la acest moment pentru că deja sunt sub alt regim. Ce am avut de comentat am comentat, poziţia mea mi-am susţinut-o, avocaţii au susţinut-o, din acest moment e în pronunţare”.

Conform anchetatorilor, prejudiciul produs bugetului general consolidat al statului se cifrează la valoarea de 16.809.964 lei rezultat din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, la suma de 2.660.000 lei din săvârşirea infracţiunii de delapidare, fiind supusă spălării banilor suma de 2.893.607 lei.

Adrian Sârbu a mai adăugat că dosarul MEDIAFAX are ca scop distrugerea instituţiilor media pe care le-a construit în ultimii 25 de ani.

– Alexandra Boierean

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts