Activități de voluntariat în domeniul protecției mediului

Mediu

Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca, a găzduit sâmbătă 14 voluntari internaționali veniți din Danemarca, Italia, Germania, Spania, Bulgaria și Lituania, cu ocazia organizării unor activități de voluntariat în domeniul protecției mediului.

Cei 14 voluntari împreună cu locuitorii din comunele Săvădisla, Luna de Sus, Stolna, Lita, Liteni, Vlaha și Finisel au organizat sâmbătă o acțiune de ecologizare, iar rezultatele au fost strângerea a două tone de gunoaie.

Operaţiunea LEND A HAND, organizată în Săptămâna Naţională a Voluntariatului, a mobilizat autoritățiile din Săvădisla care împreună cu primarul și locuitorii comunei au igenizat albia râului și pădurea din apropiere.

Acțiunea a continuat duminică, 20 mai, între orele 11:00 și 14:00 în Pădurea Făget, la iarbă verde. Mesaje cum ar fi “Lasă în urma ta doar urma pașilor tăi”, “Iubește natura”, “Prea frumos pentru a fi murdar”  au fost transmise de către voluntari implicați în campania “Do not litter, keep it clean”, tuturor celor aflați la picnic. Clujenii aflați la iarbă verde au primit de asemenea saci menajeri pentru a lăsa curățenie în urma lor. Compania Rosal a pus la dispoziția campaniei, tomberoane care au fost pictate ulterior de către voluntari și amplasate pentru a fi folosite de turiștii din zonă.

___________

Andreea Hoza

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts