Parlamentul European solicită suspendarea plăţilor către Ungaria şi impunerea unor sancţiuni

UBB Radio UE

Democraţia şi drepturile fundamentale sunt puse în pericol în Ungaria, declară majoritatea eurodeputaţilor care solicită Comisiei Europene și Consiliului UE să protejeze cetățenii maghiari și statul de drept, potrivit unui comunicat de presă.

În cadrul unei dezbateri cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Věra Jourová, și cu președinția croată a Consiliului UE, majoritatea eurodeputaţilor au subliniat faptul că măsurile de urgență luate de guvernul maghiar pentru a lupta împotriva pandemiei COVID-19, inclusiv declararea unei stări de urgență pe perioadă nedeterminată, nu sunt în conformitate cu normele UE și au atras atenția asupra riscului din ce în ce mai mare la adresa democrației.

Mai mulţi eurodeputaţi au cerut Comisiei Europene să încheie examinarea modificărilor legislative și să deschidă procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Aceştia au solicitat în mod special  ca plățile către Ungaria să fie oprite, în cadrul noilor perspective financiare și al planului de redresare, dacă principiile statului de drept nu sunt respectate. De asemenea, eurodeputaţii au criticat atitudinea „pasivă” a Consiliului UE și au insistat asupra continuării procedurii prevăzute de articolul 7, inițiate deja de Parlament.

Unii deputaţi au apărat deciziile luate de „Parlamentul ales în mod democratic” în Ungaria și au comparat măsurile excepționale adoptate în țară cu cele luate de alte state membre ale UE, precum Franța sau Spania.

Context

În hotărârea sa din 17 aprilie, Parlamentul European firmat că deciziile din Ungaria de a prelungi starea de urgență la nesfârșit, de a autoriza guvernul să se pronunțe prin decret și de a slăbi supravegherea Parlamentului, sunt „total incompatibile cu valorile europene”.

Deputaţii au subliniat faptul că toate măsurile legate de COVID-19

„trebuie să fie în conformitate cu statul de drept, să fie strict proporționale […], legate în mod clar de criza sanitară actuală, limitate în timp și să facă obiectul unui control periodic.”

Premierul Ungariei, Viktor Orban a declinat, miercuri, invitația președintelui Parlamentului European de a participa la dezbaterea asupra stării de urgență instaurată în Ungaria din cauza pandemiei de Covid-19 și repercusiunile acesteia asupra drepturilor și libertăților fundamentale:

„La ora actuală, lupta contra epidemiei îmi consumă toată forța și energia”, a declarat premierul Orban în răspunsul către președintele PE, italianul David Sassoli, potrivit agenției ungare de presă MTI.

Sursa: Agerpres

Ana Gălan

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts