Ce film poate reprezenta mai bine decât acesta ideea plecării românului în străinătate care ia în bagaj cu el jumătate de casă pentru 2 luni la muncă și uită „to speak romanian language” când ajunge la lux ? Dar asta nu e tot.
Miami Bici este un film de comedie, iar acțiunea se învârte în jurul celor 2 personaje principale Codin Maticiuc (Piciu) și Matei Dima (Bilă) care vor să trăiască „an american dream”. După cum sugerează și piesa din intro a lui Killa Fonic aceștia pleacă să facă bani pentru că s-au săturat să trăiască în sărăcie. De fapt aceștia se numeau Ilie și Ion, dar putem identifica poreclele amuzante specific românești. În acest film se regăsesc multe inside joke-uri și o coloană sonoră plină de surprize.
Fără să ceară prea multe detalii de la Albanezu’ (Florin Piersic Jr.) despre locul de muncă pe care îl vor avea, Ion și Ilie nici nu au stat pe gânduri și au plecat. Faptul că aceștia au mers în America doar să transporte flori dintr-o parte în alta îi mira și pe ei. Dar în schimbul unei sume mari de bani, ce nu faci ? Aceștia au intrat în belele datorită faptului că că nu prea știau engleză, așa că au fost nevoiți să se bată cu englezii în stil românesc.
Filmul a apărut în data de 21 februarie 2020 și tocmai ce a fost încărcat pe Netflix în 1 aprilie, dar doar pentru România momentan. Acest film a fost regizat de Jesús del Cerro, scenariul scris de Alex Coteț și Codin Maticiuc care a fost și producător. Acesta a declarat că va urma Miami Bici 2. Câteva dintre momentele cheie din acest film sunt: momentul când Ilie merge să-i ceară binecuvântarea bunicii sale înainte de a pleca, surpriza pe care o au cei doi când ajung la cel pentru care vor lucra și momentul când Ilie se îndrăgostește chiar dacă acesta avea iubită acasă.
Vizavi de părerile publicului care a urmărit filmul, există atât păreri pozitive cât și negative, la fel ca despre orice lucru. Fiecare persoană decide dacă să aprecieze glumele, umorul și faptul că cei care au jucat în film nu sunt actori adevărați sau că critice limbajul, glumele sau personajele.
„E cel mai bun film românesc din ultimi 26 de ani” a fost afirmația regăsită la multe publicații care au abordat acest subiect. Sălile de cinema au fost pline, în primele 4 zile înregistrându-se un număr de 153.000 de spectatori conform Capital.ro .
Sursa: Facebook Miami Bici
Țîcșa Alexandra