În premieră, primul muzeu de artă fotografică la Cluj

Din oraş Eveniment

Primul muzeu din România dedicat fotografiei și-a deschis azi ușile în cadrul celei de-a treia ediţii a Festivalului Photo Romania, la Galeria „Hangar”.

Inițiativa a pornit de la nevoia cunoașterii provenienței fotografiei atât la nivet național cât și internațional.

În cadrul deschiderii au fost prezentate aparate fotografice de la origini până în prezent, istoria fotografiei, accesorii dar și proiectul Goliciunea e circulară, proiect ce aduce fotografia pe lemn.

„Trebuie să avem rafturi cu amintiri, depozite cu amintiri, cărți, librării cu amintiri, vise cu amintiri dar și niste muzee”, a spus conferențiarul universitar, Dorel Găină.

La deschiderea muzeului au fost prezenți ca şi invitaţi fotografi renumiţi din ţară şi din străinătate, pentru a reda valoarea unui astfel de proiect pentru fotografia din România.

„Fotografia ne arată de unde venim, cine suntem si unde ne ducem”, a menționat primarul Clujului Emil Boc.

Primul fotograf român este din Cluj și este primul dintre cei 10 fotografi din Europa.

Festivalul “Photo România” va continua pana in 26 mai, la Cluj-Napoca.

______________

Veronica Borta

Foto: Adela Petruș

 

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts