La nivel mondial sunt 70 de vaccinuri împotriva infecției cu noul coronavirus în curs de dezvoltare, iar 3 dintre acestea au ajuns în faza de studii clinice.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), cele 3 vaccinuri care au ajuns la faza de testare pe oameni sunt produse de companiile americane Moderna și Inovio Pharmaceuticals și de compania CanSino Biologics din Hong Kong în colaborare cu Institutul de Biotehnologie din Beijing, acesta din urmă fiind în stagiul cel mai avansat, conform documentului emis de OMS.
Fără lansarea pe piață a vaccinelor necesare, vindecarea persoanelor infectate cu COVID-19 este improbabilă. În acest sens, au fost alocate fonduri importante atât de state și organizații, cât si de persoane independente pentru obținerea cât mai rapidă a vaccinurilor.
Sursa: Digi24
Bianca Dogaru