În parc cu A.D.A.M.

Eveniment

Asociatia de Ajutor Mutual Cluj (A.D.A.M. Cluj) a organizat în Parcul Central o acțiune unde oamenii au putut să-și exprime nevoile în domeniul socio-medical.

A.D.A.M. Cluj este o organizaţie non-guvernamentalǎ şi non-profit având ca scop introducerea unui sistem complementar pentru serviciile socio-medicale existente pe plan local, în vederea îmbunǎtǎţirii calitǎţii vieţii cetǎţenilor din comunitate.

„Principiul pe care se bazează întreaga activitate a asociației este acel al solidarității. Consideram că atunci când lumea se strânge și acționează împreună se pot face lucruri minunate, iar noi dorim să le oferim această ocazie”, a declarat directorul executiv Brîndușa Munteanu.

Scopul activității este de a face puțină prevenție, adulților le-a fost măsurată gratuit tensiunea și glicemia iar copii  au învățat tehnici corecte de periaj dentar de la un doctor stomatolog. În paralel au fost organizate și jocuri cu ajutorul organizației GLT Zâmbilici, pentru copii.

Evenimentul  a fost realizat în parteneriat cu GLT Zâmbilici şi Aociaţia Atthis.

A.D.A.M. Cluj a fost înființată în anul 2002, cu sprijinul financiar și logistic al Guvernului Flamand, LCM Belgia, Mutualității Creștine din Brugge și al FDAAM România.

_____________________

Veronica Borta

Foto: Veronica Borta

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts