INTERVIU: Analiză à la Comedy Cluj

Divertisment Eveniment

Personalităţi iconice ale cinematografiei româneşti au analizat astăzi în cadrul Festivalului Comedy Cluj trecutul, prezentul şi viitorul comediei româneşti.

“Ceva trecut am avut, ceva prezent ne străduim, nu ştiu ce va fi cu viitorul” punctează regizorul Geo Saizescu.

În această industie e foarte importantă legătura dintre actori şi public. Actorii sunt timizi atunci când publicul nu este lângă ei. Aceştia află răspunsul la întrebarea: “A fost bine?”, doar prin intermediul spectatorilor:“Răspunsul este râsul publicului, fără el, actorul nu are de unde să ştie dacă gluma lui a fost bună sau nu”, precizează actorul Sebastian Papaiani.

O altă dilemă: Cum se face un film de comedie?

“Nu vorbim de o cale unică de a se face comedie. Se pot face comedii în diverse stiluri”, menţionează Eugen Şerbănescu, Preşedintele Centrului Naţional al Cinematografie.

„Nu poţi face o comedie doar ţopăind şi nespunând nimic. Ca regizor, ai datoria să impui direcţia de gândire, de simţire”‚este de părere regizorul Geo Saizescu.

În ceea ce îi priveşte pe actori, aceştia  trebuie să improvizeze.”Totul era spontan. Nu improvizez gândindu-mă. Totul vine de la sine, uneori e chiar întâmplător”, îşi aminteşte actorul Sebastian Papaiani.

Comedia e comedie, cum viaţa e viaţă!

„Eu nu sunt pentru împărţirea comediei pe genuri, pentru că viaţa e diversă şi are parte de situaţii comice şi dramatice, de aceea în filmele mele am vrut să relev acest caracter. Cred că amestecurile genurilor e cea mai importantă soluţie pentru a te defini dacă vrei să spui ceva.”Geo Saizescu

Cei doi maeştri ai cinematografiei româneşti vor primi mâine, în cadrul Galei  Festivalului Internaţional de Film Comedy, premii de excelenţă pentru întreaga carieră.

Interviu Sebastian Papaiani

[audio:http://radio.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/2010/10/INTERVIU-Sebastian-Papaiani-Comedy-CLUJ.mp3]

_______________________________

Andrada Lăutaru

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts