Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj și-a deschis porțile ieri, 24 iunie tuturor admiratorilor de port românesc pentru a serba ziua universală a iei tradiționale. Doamnele din grupul Șezătoare Cluj au ieșit la o plimbare prin parc îmbrăcate în iile cusute de ele, pentru a transfera în realitatea orașului Cluj-Napoca un plus de culoare care să marcheze evenimentul.
După ora 1500 a zilei de ieri, doamnele din grupul Șezătoare Cluj s-au întâlnit la poarta Parcului Etnografic „Romulus Vuia”, îmbrăcate cu mândrie în iile cusute manual de ele, unele fiind finalizate chiar în pragul evenimentului. Scopul întâlnirii lor a fost acela de a aduce un strop de culoare parcului, al cărui decor care ne amintește de satul de odinioară și trezește în sufletul tuturor o melancolie îmbătătoare.
De-a lungul după-amiezii ce a urmat, doamnele îmbrăcate în iile lor s-au plimbat prin parc bucurându-se de vremea însorită, împărtășindu-și una alteia tehnici și idei de cusut pe pânză modele tradiționale românești. Pe lângă asta, ele au făcut poze în porțile gospodăriilor din parc pentru expoziția online #AcasălaOrigini organizată de pagina de Facebook „La blouse roumaine”, prima comunitate online ce promovează ia tradițională. Ediția din acest an a Zilei Universale a Iei pune în centru fotografia ca eveniment, ca celebrare, ca artă
Grupul Șezătoare Cluj a fost înființat în anul 2013, iar Nelu Dumitrescu, inginer și colecționar vrâncean stabilit în Germania, este principalul îndrumător în ceea ce privește cusutul, fiind un oaspete de seamă al șezătorii.
„Suntem un grup unit datorită faptului că ne întâlnim față în față, schimbăm idei și opinii, împărtășim experiența acumulată, reușitele și informațiile noi. Avem legături foarte bune cu șezătorile din țară, în special cu Șezătoare Constanța, Șezătoare București, Șezătoare Basarabia, Șezătoare Bacău, Șezătoare Zalău, Șezătoare Alba care au fost înființate tot în această perioadă. Continuăm colaborarea cu ASCOR Cluj, Ceata Sfântul Ioan Valahul și cu Asociația Zestrea înființată de Sebastian Paic, un colecționar clujean dedicat costumului tradițional și folclorului. În anul 2019 ne bucurăm că Muzeul Etnografic al Transilvaniei și-a deschis porțile și ne invită la șezători. De acum, ne veți putea întâlni la șezătorile care se vor organiza de către această instituție”, spun acestea.
Sursa: Facebook “La Blouse Roumaine”, Andrei Blaga
Andrei Blaga