Tradiţionalele flori de 8 martie sunt înlocuite de volane şi viteză. Astfel, toate doamnele şi domnişoarele posesoare de carnet de şofer şi automobil sunt invitate, cu două zile înainte de ziua lor, să îşi demonstreze măiestria pe patru roţi.
Tess Women Rally este deja o tradiţie pentru Braşov. Anul acesta, evenimentul deschide sezonul competiţional automobilistic, calendarul raliului desfăşurându-se între 16-18 aprilie.
Nu doar măiestria va fi apreciată, ci şi stângăcia cu care vor evolua concurentele, în sensul în care organizatorii sunt hotărâţi să ofere premii tuturor participantelor. Ideea unui astfel de eveniment s-a născut în contextul unui secol care alimentează concepţiile feministe.
O soluţie pentru fair-play este şi existenţa a patru categorii referitoare la mărimea automobilelor – mici, mijlocii, mari şi foarte mari.
Premiera în 2010 este organizarea, tot la sediul companiei Tess, şi a unui raliu pentru însoţitorii concurentelor, sub denumirea “Tess Men Rally”.
Conform declaraţiei preşedintelui clubului Auto Blic, Stoica Bela, s-a pus în discuţie şi eventualitatea unui raliu mixt, între finaliştii celor două concursuri iniţiale.
Tess Women Rally se va desfăşura sâmbătă, 6 martie, în incinta Tess Braşov, de la ora 12:30.
Mai multe detalii se găsesc pe siteul www.autorally.ro.
Oana Moisil