Victorie scurtă în debutul play-off-ului pentru VM Zalău

Sport

 

Intrată în cea mai importană parte a Campionatului Național de volei masculin din poziția de lider, Volei Municipal Zalău și-a respectat statutul, trecând fără probleme de CSA Steaua București cu 3-0 (25-18, 25-14, 25-21).

Setul inaugural a început cum nu se poate mai bine pentru sălăjeni, care au condus cu 5-1, după doi ași reușiți de coordonatorul Cristian Bartha. În acel moment, antrenorul steliștilor a cerut un timp de odihnă, fără folos pentru echipa lui, deoarece Zalăul s-a distanțat în continuare pe tabelă, diferența maximă fiind de 10 puncte, la 16-6 și 17-7.

Jocul modest al Stelei a continuat și în setul secund, pierzând primele cinci puncte jucate. Cele 14 puncte câștigate din erorile adversarilor s-au văzut pe tabelă în favoarea campioanei din 2017, care a condus cu 20-6, în urma atacului reușit de Andrei Spînu.

Spre deosebire de cursul jocului de până atunci, Steaua a început mai bine ultimul set, conducând cu 2-0 și 3-1, internaționalul maghiar Dávid Csanád fiind autorul punctelor. Actul decisiv a fost în mare parte echilibrat, distanțarea gazdelor venind doar de la 14-14, când au reușit patru puncte la rând, ducând scorul la 18-14.

Într-un final, Volei Municipal Zalău a câștigat setul la 21, debutând cu dreptul în play-off, unde se anunță o luptă în trei pentru titlu, alături de SCM U Craiova și Arcada Galați.

Ciprian Matei, cu 10 puncte, a fost cel mai eficient jucător de pe teren, de la “militari” remarcându-se Dávid Csanád și Șerban Pașcan, ambii cu 6 puncte.

În următoarea etapă, programată pe 27 martie, Steaua va primi vizita CSM-ului din București, în vreme ce pe sălăjeni îî așteaptă derby-ul cu SCM U Craiova, la poalele Meseșului, începând cu ora 18.

Krisztian Bucsi

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts