U-BT Cluj-Napoca s-a impus luni seara, cu scorul de 91-88 (18-27, 28-19, 21-32, 24-10) în fața echipei SCM Timișoara, într-un meci contând pentru etapa a 9-a din Grupa Valorică A a LNBM. Clujenii ajung astfel la șapte victorii în acest sezon.
Timișorenii au deschis meciul cu un parțial de 4-0, moment în urma căruia U-BT și-a revenit ușor, însă doar câteva momente, pierzând primul sfert la o diferență de nouă puncte, 27-18.
Bănățenii și-au menținut avansul pe tabelă până aproape de sfârșitul celui de-al doilea sfert, când cele două echipe se aflau la egalitate, 46-46, scor cu care s-a intrat la cabine.
Clujenii au trecut pentru prima dată în avantaj în minutul 21, după un dunk reușit de Washburn. Timișoara a răspuns printr-un ”run” de 11-0, conducând cu 78-67 după trei sferturi.
Ultimul sfert a fost cel mai echilibrat, clujenii practicând un joc solid și revenind pe tabelă. Aleksandar Rasic a marcat un coș de trei puncte ce s-a dovedit a fi decisiv la final, cu un minut și jumătate înainte de terminarea partidei.
Kyndall Dykes a fost cel mai bun om al Clujului, cu 23 de puncte, 7 pase decisive și 5 recuperări. Tot 23 de puncte a avut și pivotul Jason Washburn, urmat de Stanimir Marinov cu 16 puncte și 8 recuperări.
De la oaspeți s-a remarcat Vladan Vukosavljevic cu 21 de puncte și 9 recuperări, urmat de Nikola Pesakovic cu 14 puncte și Milos Komatina cu 11 puncte.
Cristian Bota – antrenor SCM Timișoara
Mihai Silvășan – antrenor U-BT Cluj-Napoca
Krisztian Bucsi