Ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Martin Harris, a afirmat că Guvernul Ponta a luat o decizie bună prin continuarea implementării acordului cu FMI, conform Mediafax.
Într-un comentariu intitulat “Noul Guvern al României în prima săptămână”, oficialul britanic precizează că “acordul cu FMI indică ceea ce România are de făcut, atât în privinţa consolidării fiscale şi reformelor structurale, dar şi pentru crearea unei căi spre creşterea economică sustenabilă”.
De asemenea, el a mai afirmat că asigurarea că România va rămâne în acordul cu FMI este privită cu ochi buni de către investitorii şi partenerii internaţionali ai ţării. În viziunea lui Harris, un alt aspect pozitiv implementat de noua guvernare este “adoptarea unanimă de către Parlamentul României a legii care implementează noul Cod de Procedură Civilă”, aceasta fiind una din principalele cerinţe în efortul României de a reforma sistemul juduciar, şi de combate corupţia. El consideră că aceasta reformă este fundamentală pentru consolidarea unei economii de succes, dar şi a unei funcţionări eficiente a statului.
În concluzie, Martin Harris afirmă că “Una dintre priorităţile principale ale Guvernului ar fi şi să asigure că toate aceste evoluţii vor continua”.
_____________
Anamaria Colceriu
Foto: gov.ro