Împreună cu cei de la Ursus Breweries, organizatorii festivalului Untold au lansat, vineri, 15 martie 2019, competiția internațională „Show you can”, care are la bază tema reciclării.
Participanții trebuie să propună o idee de instalații funcționale, pentru a putea face posibile reutilizarea și reciclarea. Astfel, câștigătorul va fi finanțat de către Untold cu suma de 10.000 de euro, urmând să-i fie expus proiectul timp de patru zile în cadrul festivalului. De asemenea, câștigătorul va primi un abonament, cazare și transportul gratuite în cadrul celei de a cincea ediție Untold 2019. În plus, câștigătorul competiției, alături de următorii 4 finaliști vor petrece 5 zile la Bruxelles, într-un internship în cadrul Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară din cadrul Parlamentului European.
“Ne bucurăm să lansăm alături de partenerii noștri acest frumos proiect care vizează informarea și conștientizarea publicul tânăr asupra reciclării selective. Sperăm să strângem cât mai multe idei, iar cele mai ambițioase să se regăsească în festival.”, a declarat Bogdan Buta, Director General Untold.
“Ursus Breweries a fost prima companie care a adus reciclarea ambalajelor pe harta UNTOLD, realizând activități dedicate colectării ambalajelor.” a declarat Dragoș Constantinescu, președintele Ursus Breweries.
Cei interesați se pot înscrie până pe data de 25 martie, pe site-ul untold.com/showyoucan.
Material realizat de Bilț Teodora-Maria / Sursa fotografiei: ct100.ro