Universitatea „Babeș-Bolyai” preia o altă universitate

UBB UBB Radio

Cea mai mare universitate din țară, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca fuzionează prin absorbție cu Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, potrivit deciziei senatului UBB, scrie actualdecluj.ro.

Senatul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a aprobat luni, 22 iunie 2020, absorbția Universității „Eftimie Murgu” din Reșița (UEMR), demers inițiat de UEMR la începutul anului universitar curent și validat de structurile colective de conducere.

„Motivația UBB față de acest demers este legată de (1) dezvoltarea unor specializări noi din zona ingineriei/tehnologiei (complementare celor deja existente în UBB, în condițiile în care UBB are deja în structură două facultăți de inginerie și programe de inginerie/tehnologie derulate și în alte facultăți ale Universității), (2) extinderea bazinului academic pentru specializările existente deja în UBB și (3) ancorarea în proiectele paneuropene de tip Danubius. Nu în ultimul rând, în spiritul Legii Educației Naționale (LEN) din 2011, este vorba despre o concentrare a resurselor academice, cu impact asupra dezvoltării regionale din Reșița/Caraș-Severin (inclusiv pentru comunitățile românești din zona de graniță cu România)”  explică senatul UBB potrivit actualdecluj.ro.

Astfel, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița va deveni Centrul Universitar UBB din Reșița, ca o extensie a universității din Cluj, cu Facultatea de Inginerie, inclusiv cu o Școală Doctorală, și alte programe academice derulate la Reșița, dar incluse în facultățile UBB din Cluj-Napoca.

„În acest fel integrăm UEMR în UBB, dar respectăm și încurajăm tradiția (prin Facultatea de Inginerie, pe care, în timp, dorim să o profilăm mai bine național/internațional) și excelența locală/regională (prin funcționarea programelor din extensie în logica academică a UBB), totul fiind gândit într-un parteneriat strategic cu autoritățile locale, pornind și de la unele componente validate ale experienței academice locale. Într-adevăr, vom merge la Reșița nu doar cu practicile academice ale UBB, ci și cu experiența UBB (inclusiv specialiștii proprii) în relația bidirecțională dezvoltarea locală/regională.”, a declarat Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, conform uem.ro.

Sursa: Facebook UBB

Rareș Florea

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts