Un tort uriaș și o nouă ediție a Nopţii Albe a Cumpărăturilor la Polus

Din oraş Divertisment

Polus Center Cluj va aniversa, sâmbătă, 3 ani de la inaugurare. Cu această ocazie mall-ul va avea un program prelungit până la ora 1.00 dimineaţa.

Copiii vor fi așteptați între orele 12.00 şi 19.00 cu sesiuni de pictură pe faţă şi modelare de baloane.

Tot de la ora 12.00 în zona de food-court a centrului comercial va începe montarea tortului aniversar. Având o dimensiune de 3/3 metri şi o greutate de aproximativ o tonă acesta va fi unul dintre cele mai mari torturi făcute în Cluj-Napoca. Adrian Hădean, unul dintre cei mai cunoscuţi bloggeri culinari din România se va ocupa de crearea masivului tort pe care îl va monta în faţa clujenilor pe tot parcursul zilei de sâmbătă, într-un spaţiu special amenajat.

Tortul va fi tăiat la ora 22.00, iar fiecare dintre cei prezenți la eveniment vor primi, contra unei donații de doi lei, câte o felie de tort. Banii strânşi vor merge către Fundaţia “Habitat for Humanity” Cluj, urmând a fi folosiţi într-unul dintre proiectele fundaţiei.

De la ora 19.00 Alexandru Andrieş, Nicu Alifantis şi trupa Pasărea Colibri vor urca pe rând pe scenă, pentru a susţine un concert de 3 ore în faţa publicului clujean.

De asemenea, între orele 22.00 și 1.00 dimineaţa, clienţii Polus Center vor putea profita de reduceri în cadrul unei noi ediţii a evenimentului “Noaptea Albă a Cumpărăturilor”.

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts