Un nou bazin terapeutic pentru persoanele cu dizabilități

Din oraş Eveniment

Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități a fost celebrată în Cluj-Napoca, prin deschiderea unui bazin terapeutic. Acesta a fost inaugurat în data de 3 decembrie și este situat în incinta Centrului servicii socio-medicale, unde, marți, 6 decembie, cu ocazia Zile Porților poate fi vizitat de cei interesați

La eveniment sunt așteptate persoanele interesate de modul în care se desfășoară activitatea curentă recuperatorie, precum studenți ai facultăților cu profil, elevi de liceu, potențiali beneficiari și aparținători ai acestuia.

Programul de recuperare asigură ocrotirea permanentă primară, evaluarea inițială complexă precum cea neurologică, motrică, logopedică, socio-educațională etc. La acesta se adaugă activități recreative și de socializare destinate copiilor cu dificultăți neuromotorii.

Sprijinul teoretic și practic al acestui centru este acordat ce către as. univ. drd. Dragoș Maniu, din cadrul Facultății de Edicație Fizică și Sport din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai, care va îndruma echipa de kinetoterapeuți și maseuri din cadrul centrului.

Valoarea totală a investițiilor pentru acest bazin terapeutic a ajuns la 78.097 lei. Acestea au fost efectuate eșalonat, iar cea mai mare parte a chelutielilor a fost suportată de Primăria Cluj-Napoca.

_______________

Anca Baciu
Foto: Primăria Cluj-Napoca

Comments :2

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts