UE acordă fonduri Italiei pentru integrarea imigranților din Tunisia

Social UBB Radio

Italia va primi fonduri europene pentru a gestiona situația valului de imigranți ce au sosit în ultima perioadă din Tunisia. Autorităţile italiene susțin că, de la jumătatea lunii ianuarie până în prezent, 5 200 de imigranți tunisieni au debarcat pe mica insulă Lampedusa din sudul Italiei.

Aceștia și-au părăsit țara în urma izbucnirii unor revolte democratice pentru demiterea președintelui Zine El Abidine Ben Ali. Agenția de stiri ANSA a raportat că imigranţi din Egipt au început sosească pe insula Sicilia.

Comisarul pentru Afaceri Externe din cadrul Parlamentului European de la Strasbourg, Cecilia Malmstrom, citată de Deutsche Welle, a spus că „s-au identificat o serie cuprinzătoare de măsuri, precum asistenţă financiară rapid” pentru a sprijini Italia în demersul de a face față fluxului de imigranți.

„Pachetele financiare din fonduri europene existente pentru refugiaţi şi pentru controlul la frontieră trebuie să fie mobilizate de urgenţă.”, au declarat oficialii de la Bruxelles, fără a vehicula vreo cifră.

Germania a respins marți sugestiile de a facilita  accesul refugiaţilor și în alte state europene, spunând că numărul imigranților acceptați a atins deja un record.

„Nu putem rezolva problemele întregii lumi.”, a declarat ministrul de Interne german, Thomas de Maizière pentru televiziunea germană ZDF, potrivit Deutsche Welle.

În locul redistribuirii refugiaţilor, guvernul german a cerut ajutor financiar pentru monitorizarea frontierei europeane de către Agenţia Frontex, cu echipamente ca elicoptere, bărci, echipamente radar portabile şi camere cu infraroşu, pentru a facilita accesul imigranților în bune condiții.

Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a declarat marţi că cel puţin patru persoane s-au înecat în largul coastei italiene în încercarea de a ajunge la insula Lampedusa.

Ca răspuns la afluxul de cel puţin 5 000 de imigranţi tunisieni, oficialitățile de la Roma au declarat stare de „urgență umanitară”.

Ministrul italian de Interne, Roberto Maroni a declarat că se aşteaptă ca un nou val de refugiați de apromximativ 80 000 de persoane să sosească în lunile următoare.

Maroni a solicitat 100 milioane de euro din partea Comisiei Europene pentru a acoperi o parte din costurile de monitorizare a procesului de imigrare.

_____________

Ana Giol

Foto: reuters.com

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts