UBB și-a deschis reprezentanță în Japonia

UBB

Universitatea Babeș-Bolyai este prima universitate din România cu reprezentanță în Japonia, respectiv Asia. Începând cu această lună, are un birou propriu la Univesitatea din Kobe.

În perioada 26 octombrie – 1 noiembrie 2017, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, acad. prof. dr. Ioan-Aurel Pop s-a întânit la Univesitatea din Kobe cu preşedintele, prof. Takeda Hiroshi, precum şi cu vicepreşedintele instituției – prof. Inoue Noriyuki şi prof. Yoshii Masahiko. Această vizită s-a încheiat cu un acord între cele două universității.

Acest acord reprezintă o nouă oportunitate de dezvoltare internațională a UBB și atestă recunoașterea calității educației universitare.

Potrivit unui comunicat de presă de pe site-ul universității, noul birou din Japonia își propune o serie amplă de activități interunivesitare, diseminarea de informaţii, atragerea de studenţi, dar şi dezvoltarea colaborărilor pentru cercetări interdisciplinare.

În cadrul vizitei din Japonia, rectorul UBB  a vizitat mai multe centre universitare din Kobe și Tokio, urmând a stabili noi parteneriate strategice de colaborare, dezvoltarea de noi programe de internship, colaborări pe parte academică și colaborări cu firme pentru activităţi de cercetare aplicată.

Universitatea din Kobe este o universitate prestigioasă în Japonia, aflându-se în Top 500 în Shanghai Ranking 2017, unul dintre cele mai importante clasamente internaţionale ale universităţilor.

– Gheorghița Boriceanu / Sursa foto: cazareclujnapoca.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts