UBB înființează Orchestra simfonică universitară, formată din profesori și studenți amatori

Cultură Din oraş

Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj–Napoca anunță înființarea Orchestrei simfonice universitare, care va fi formată din studenți și cadre didactice ale Universității, persoane care au studiat un insturment în şcoli de muzică sau în particular.

Proiect este unul de acţiune culturală, o activitate în afara curriculei universitare şi care este menit:

  1. Să propună şi să dezvolte un anumit standard de formare culturală generală în cadrul Universităţii, în care repertoriul muzical clasic să fie parte constitutivă şi nu un domeniu marginal, privit ca « hobby » sau ca preferinţă excentrică pentru un tânăr.
  2. Să iniţieze şi să încurajeze în cadrul UBB (auto)identificarea universitară inclusiv prin existenţa unei orchestre universitare, în acord cu o practică ce face deja parte constitutivă din istoria si renumele marilor universităţi.

Activitatea orchestrei va fi coordonată de dirijorul Radu Ciorei, profesionist cu o bogată activitate națională și internațională, de peste 4 decenii.

Potrivit organizatorilor:

„Orchestra simfonică a UBB va permite studenţilor mai mult decât să cânte la un instrument! Este mai presus de toate un mediu social care favorizează întâlnirea între  tineri provenind din specialităţi diverse şi chiar din alte spații geografice, permițând astfel extinderea sferei lor de cunostinţe.”

Pentru înscrierea în Orchestra Universității Babeș-Bolyai, doritorii pot participa vineri, 9 martie, între orele 17 și 19, la o întâlnire cu dirijorul Radu Ciorei, pe strada Universității 7 – 9, în sala 8.

După această dată, înscrierile se vor face fie prin e-mail, pe adresa raduciorei@gmail.com, fie telefonic, la 0744 377 359.

– Redacția

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts