Transilvania L!ve a discutat despre UBB Radio Online

Din oraş

Postul de radio al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a avut oportunitatea de a ieşi încă odată în faţă. Astfel că, doi dintre studenţii voluntari la UBB Radio au fost invitaţi la postul regional de televiziune Transilvania L!ve, unde au vorbit despre ceea ce înseamnă UBB Radio în întregime.

Invitaţii emisiunii Unu şi Unu cu Adrian Ardelean şi Tudor Runcanu au fost Oana Moisil şi Andrei Mihai Purcărea. Principalul motiv pentru care aceştia au fost invitaţi a fost acela că, pe parcursul anului trecut, cei doi, au reuşit să realizeze anumite materiale, care le-au adus beneficii. Oana Moisil este autoarea anchetei “Mini-tratat despre luatul în bot. Cum să ajungi la deputatul tău”, care a fost preluată şi de postul naţional de radio Europa FM. Andrei Purcărea este unul dintre cei cinci câştigători ai premiilor Euranet Awards. Tema concursului a constat în redactarea unui reportaj audio pe tema “European citizens’ rights”. Pentru realizarea materialului, candidaţii au plecat la Bruxelles, unde şi-au realizat o parte din reportajul final. Astfel că, în data de 31 ianuarie 2012, cei cinci, Andrei Purcărea (România), Elena Roda (Italia), Falk Steinborn (Germania), Aude van Den Hove (Belgia) şi Jessica Verzulli (Italia) sunt invitaţi la Bruxelles, unde vor avea parte de o altă surpriză. Acolo, aceştia vor afla care dintre ei este cel care va câştiga marele premiu şi anume două internship-uri la posturile de radio care fac parte din reţeaua Euranet.

De asemenea, în cadrul emisiunii s-a discutat şi despre cât de doritori sau nu sunt tinerii din ziua de azi să rămână în ţară pentru un loc de muncă sau să plece în străinătate.

_________

Anca Baciu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts