Centrul pilot de arhitectură ±CLUJ aşteaptă clujenii, joi, la o discuţie despre procesul complet prin care aceştia îşi pot exprima opinia privind noile proiecte de impact din oraş înainte de luarea unei decizii ireversibile.
Discuţia se va purta pe baza unui experiment în zona Astoria – Cluj. Participanţii sunt invitaţi să-şi susţină punctul de vedere legat de o intervenţie în această zonă.
Prin acest proiect se încearcă stabilirea unei ordini în procesul de proiectare şi implicarea comunităţilor în deciziile referitoare la elaborarea de proiecte cu impact în mediul urban.
La discuţie vor participa arhitecţi şi sociologi din Cluj şi Bucureşti. Întâlnirea va avea loc mâine, de la ora 17.00, pe Bulevardul Eroilor nr. 16.
Mara Rusu