Premierea participanților secției de Jurnalism la proiectului de practică „Convergența pregătirii universitare cu viața activă”, cofinanțat din Fondul Social European, a avut loc astăzi la Facultatea de Stiințe Politice, Administrative și ale Comunicării. La acest proiect au luat parte 6500 de studenți ai Universității Babeș-Bolyai.
La festivitate au participat conf. univ. și managerul de proiect, Cristina Ciumaș, producătorul general NCN, Felicia Gherman, producătorul știri, Ovidiu Pop și redactorul șef la Monitorul de Cluj, Paul Niculescu.
Dintre cei 140 de studenți de la secția de Jurnalism care au beneficiat în urma practicii efectuate de subvenția de 350 lei, 54 dintre aceștia au fost premiați suplimentar, obținând 600 lei pentru premiul I, 500 lei pentru premiul II, respectiv 350 lei pentru premiul III. Aceste sume suplimentare le-au răsplătit studenților preocuparea pentru stagiile de practică de calitate, în funcție de recomandarea tutorilor de practică alături de care studenții au lucrat la instituțiile de presă. Materialele pe care aceștia le-au scris au fost foarte importante în acordarea premiilor.
„Mi-aș fi dorit să particip la un astfel de proiect care să mă pună în contact cu potențialii angajatori când eram de vârsta dumneavoastră”, a declarat Paul Niculescu, redactor-șef la Monitorul de Cluj .
La finalul evenimentului, studenții au fost invitați să se implice și la alte proiecte europene în care este implicată universitatea.
[imagebrowser id=114]
__________
Alina-Mihaela Crețu