Adrian Năstase, a fost operat la Secția de Chirurgie Plastică a Spitalului Floreasca din București, după ce a încercat să se sinucidă.
Acesta prezintă risc de infarct după cum a declarat joi, medicul Şerban Brădişteanu, şeful echipei care l-a operat pe fostul premier, potrivit căruia pacientul este sub supravegherea Poliţiei. De asemenea, medicii au precizat că acesta va mai rămâne în spital aproximativ 14 zile, anunță Mediafax.
Incidentul s-a produs miercuri noaptea, după ce polițiștii au mers la locuința fostului premier. Acesta le-a cerut permisiunea să își ia niște cărți din biroul său, dar a profitat de moment și a încercat să se sinucidă cu un pistol, provocându-și o rană în zona gâtului. Ambulanța l-a dus pe Năstase la spital, unde intervenția chirurgicală s-a încheiat după aproximativ o oră.
Adrian Năstase, acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Președinție din partea PSD, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, în data de 30 ianuarie 2012. Acesta a făcut recurs, care a fost admis de către cei cinci judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție(ICCJ) și s-a încheiat cu schimbarea încadrării juridice a faptei de care este acuzat. Realitatea.net precizează faptul că judecătorii au hotărât ca pentru noua infracțiune comisă, fostul premier să fie condamnat tot la doi ani de închisoare cu executare, această decizie fiind definitivă și urmând să fie pusă în executare.
____________
Roxana Rânziș
Foto: bzi.ro