Spectacol de Crăciun la Iulius Mall

UBB Radio

Spectacolul de CrăciunClujenii se pot bucura în săptămâna 14-20 decembrie de un program special se sărbători, la Iulius Mall. Aseară a avut loc “Spectacolul de Crăciun”, care a început la ora 18:00 și a ţinut o oră.

Spectacolul a fost susţinut şi organizat de către Trupa Boem Dance, care l-a avut invitat special pe Răzvan Krivach.

În cadrul spectacolului au dansat atât echipele de juniori, cât şi cele de avansaţi. Dintre toate dansurile, unul a reprezentat un omagiu adus lui Michael Jackson, unde fetele au ţinut în mână câte o fotografie mare cu starul pop, înrămată cu puf roz.

Un moment special a fost susţinut de către Răzvan Krivach, care, împreună cu unul dintre membrii trupei sale, Răzvan Rotiş (toboşar), a interpretat 2 colinde.            

Spectacolul s-a încheiat cu un colaj de colinde în limba engleză, pe care au dansat toți membrii trupelor, iar evenimentul a continuat de la ora 20:00 în Bamboo Ballroom, unde a avut loc şi festivitatea de premiere.

Programul special de sărbători va continua şi mâine la aceeaşi oră cu un concert de colinde susţinut de grupul Speranța. Tot la intrarea principală, clubul de copii Quickstep va susţine sâmbătă  un spectacol intitulat “Christmas Dance”.

Aparaschivei Andreea Monica

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts