Situația se complică în țară deoarece astăzi, 4 aprilie, sunt confirmate 3,613 cazuri de COVID-19, 141 de decese dar și 329 de persoane declarate vindecate și externate din spital.
Conform informațiilor transmise de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), cele mai multe cazuri sunt prezente în județul Suceava, și anume 967, urmat de București cu 550, iar al următorul județ fiind Neamț, cu 148. De la ultima informare despre numărul cazurilor și deceselor au fost înregistrate 430 de noi cazuri. De asemenea este prezentată situația cetățenilor români din alte țări infectați cu Coronavirus. În Italia 152 cetățeni români, în Spania 129, în Franța 15, în Germania 8, în 4 în Marea Britanie și în Namibia 2. Iar 26 de cetățeni români aflați în străinătate au decedat.
În ultimele ore polițiștii au depistat 7,826 de persoane care au încălcat regulile cu privire la restricționarea circulației. Aceștia au fost pedepsiți cu amenzi. Este comunicat și faptul că în data de 3 aprilie România a primit 9 tone de materiale sanitare din China. Aceste materiale vor fi împărțite spitalelor care se ocupă de pacienții cu COVI-19.
MAI îndeamnă cetățenii să se informeze doar din surse oficiale iar pentru anumite probleme sau nedumeriri să apeleze la TELVERDE.
Sursa: USAF
Alexandra Țîcșa