Șeful Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia Buzău – acuzat de corupție

Administraţie Social

Ştefan Tudorel Alexandru, șeful Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia Buzău, este acuzat pentru acordarea unor anumite privilegii unui condamnat aflat în arest, conform Mediafax.

coruptie_politisti_1

DNA a început urmarirea penală față de ofițerul de poliție judiciară, Ştefan Tudorel Alexandru, pentru luare de mită și abuz în serviciu, mai mult de atât acesta ar fi săvârșit ilegalități precum scoaterea unui condamnat din arest, sub pretextul că acesta trebuia să participe la anumite activități judiciare, iar în schimbul acestor servicii, șeful Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia Buzău a primit mai multe materiale de construcţie în valoare de 206 lei,se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Ca urmare a acestor acţiuni, condamnatul şi-a sărbătorit ziua de naştere cu prietenii şi membrii familiei, a participat la petreceri, a avut acces la frizerul personal.Totodată, s-a reţinut că la data de 22 octombrie 2013, în scopul efectuării aceloraşi demersuri, învinuitul Alexandru Tudorel Ştefan a primit de la condamnat, prin intermediul unui om de încredere de-al său, mai multe materiale de construcţie în valoare de 206,21 lei, care au fost utilizate la renovarea unei locuinţe,

se arată în comunicatul de presă.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus fața de  Ştefan Tudorel Alexandru interdicția de a părăsi țara pentru 30 de zile.

Bugetul IPJ a fost prejudiciat cu 1.827,11 lei, reprezentând cheltuielile efectuate cu persoana privată de libertate, în perioada 20 iunie – 31 octombrie 2013.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău sprijină activitatea desfăşurată în acest caz de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciului Teritorial Ploieşti. În plan intern, a fost declanşată procedura cercetării prealabile, în vederea clarificării situaţiei din punct de vedere disciplinar. În situaţia în care faţă de poliţistul respectiv vor fi luate alte măsuri procesuale-penale, vor fi dispuse măsurile prevăzute de Statutul poliţistului,

a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Buzău, comisar-şef Florina Crucianu.

– Ana-Maria Bivol / Sursa fotografiei: http://cna.md/

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts