Șefa Reprezentanței Comisiei Europene, Angela Filote vizitează județul Cluj

Eveniment UE

Șefa Reprezentanței Comisiei Europene, Angela Filote, a început ieri, seria de vizite regionale cu județul Cluj, la Cluj-Napoca și Apahida. 

angela-filote

Inima României nu bate numai la București, ci în toată țara. Merg la Cluj pentru a lua pulsul cetățeniei europene și a afla care sunt preocupările clujenilor legate de proiectul european. Este totodată un prilej pentru a vizita câteva dintre miile de proiecte finanțate de Uniunea Europeană în România și a afla de la beneficiari care este experiența lor în utilizarea acestor fonduri,

a declarat Angela Filote, conform comunicatului de presă al Comisiei Europene.

Vizita doamnei Angela Filote a început ieri, 13 mai și ține până mâine 15 mai. Printre activitățile la care participă oficialul european se numără:

Astăzi, 14 mai:

  • Dezbaterea cu studenții pe tema alegerilor pentru Parlamentul European, astăzi la ora 15:00 în Aula Magna a Facultății de Studii Europene din cadrul Universității Babeș-Bolyai
  • Întâlnirea cu reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest
  • Vizita la proiectele europene – Locuințe sociale de calitate (Str. Albac, Nr. 21)

Mâine, 15 mai:

  • Vizita la proiecte europene – Atelierul de meșteșuguri Nord-Vest
  • Conferință de presă, ora 12:00, la Hotel Meridian
  • Deschiderea conferinței Busola fondurilor arată N-V, ora 14:30, la Centrul de Cultură Urbană „Casino”

Sursa fotografiei: MAE

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts