Volumul de poezie „S-a zis cu noi”, semnat de George Chiriac, a fost lansat ieri seară, la Librăria independentă Bookstory.
Într-o atmosferă boemă şi plină de emoţie, George Chiriac, împreună cu alţi scriitori invitaţi precum Ştefan Manasia şi Ştefan Baghiu, au întreţinut atmosfera şi au purtat o liberă şi degajată discuţie despre sursele de inspiraţie ale poetului, făcându-se referire la semnificaţia titlului.
Cititorii au primit cadou la fiecare volum de poezie cumpărat „S-a zis cu noi”, volumul de debut al lui George Chiriac „Frica circulă prin subteran”.
Volumul de poezie al lui George Chiriac tratează in mod ironic şi totodată dezinvolt temerile şi obişnuinţele aproape robotice ale oamenilor: „oamenii ţin ochii închişi între staţii/mereu ştiu unde să coboare”, scoţând în evidenţă deprinderile bolnave ale societăţii şi a lipsei lucidităţii în mediul citadin şi sufocant.
____________
Elena Crăciun