S-a lansat ”Rațiu International Business School”

Educaţie

Școala de business „Rațiu International Business School” (RIBS) s-a lansat ieri la Cluj-Napoca. Evenimentul a debutat cu conferința „Managementul în lumea de după criză” susținută de Dr. John Heptonstall, în prezent profesor la Harvard și viitor decan al școlii de business.

Oferta de studiu a RIBS va include specializări în Executive Development și Master of Business Adiministration (MBA), însă în primă fază vor fi derulate doar programele executive. Acesteau au o perioadă scurtă de desfășurare – între 4 ore și două zile – și se adresează persoanelor care dețin deja funcții de management în diferite companii.

Indrei Rațiu, director și președinte al consiliului de conducere a școlii, a declarat pentru UBB Radio că vechiul model de MBA nu mai este potrivit zilelor nostre, întrucât se bazează pe o structură veche de mai bine de 100 de ani. Astfel, viitoarele cadre didactice de la Rațiu International Business School sunt profesori de renume din Anglia, S.U.A., Africa de Sud, Palestina, Afganistan și Scoția. Aceștia vor aduce analize noi asupra situației economice, sociale și comerciale actuale, astfel încât oricine optează pentru un MBA la Rațiu International Business School, City University London sau Harvard să beneficieze de aceeași structură, însă conținutul va fi unul schimbat radical.

Teodora Marian

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts