România va contribui cu 30.000 de euro la fondurile AIEA

Internaţional

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi la Seul, că România s-a angajat să contribuie cu 30.000 de euro la completarea fondurilor Agenţiei Naţionale de Energie Atomică (AIEA).

“Cu ocazia intervenţiei mele, m-am angajat că România va contribui cu o sumă de 30.00 de euro la completarea fondurilor Agenţiei pentru Energie Atomică (AIEA), în scopul creării resurselor financiare necesare desfăşurării proceselor de instruire a personalului care operează instalaţii nucleare, în alte state, inclusiv România”, a afirmat şeful statului, la Summitul privind Securitatea Nucleară.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că este dispus să invite experţii AIEA pentru a evalua cele două reactoare de la Cernavodă. Acesta a arătat la lucrările Summitului de la Seul intenţia României de a construi alte două reactoare nucleare.

“România a anunţat disponibilitatea de a invita experţii Agenţiei pentru Energie Atomică să evalueze cele două reactoare de la Cernavodă, pentru a garanta securitatea şi siguranţa în care funcţionează aceste două reactoare”, a declarat Băsescu, la Seul, la Summitul privind Securitatea Nucleară.

Preşedintele a declarat că alte angajamente vor fi legate de acordarea de asistenţă şi a siguranţei sureselor radioactive, conform Agerpres. Securitatea nucleară vizează o serie de măsuri preventive pentru eliminarea riscului privind ameninţările interne şi externe, directe sau indirecte, legate de materiale nucleare şi substanţe radioactive.

_______________

Mădălina Gorschi

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts