România învinge campioana olimpică

Sport

fotoRomânia a învins aseară Rusia cu scorul de 22-17, într-un meci ce a a avut loc în cadrul grupei D a Campionatului European de handbal feminin, care se desfășoară în Suedia. Naționala Rusiei tocmai câștigase în vara acestui an medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Rio.

Începutul meciului a fost echilibrat, cele două echipe marcând succesiv. După primele 5 minute, scorul era egal, 2-2. România a reușit apoi să se desprindă, după ce Eliza Buceschi, Neagu de două ori, Oana Manea și Melinda Geiger au înscris și au dus scorul la 7-2. Reușitele lor au fost dublate și de către intervențiile senzaționale ale Denisei Dedu, care după 15 minute apărase 8 mingi din 10, având un procentaj incredibil de 80%. Rusoaicele reușiseră astfel să marcheze doar două goluri într-o jumătate de repriză, Dedu fiind un adevărat zid în poarta “tricolorelor”.

A ieșit însă la rampă coordonatoarea de joc a rusoaicelor, Dmitrieva care a marcat două goluri consecutive și a apropiat naționala Rusiei la 3 lungimi distanță de România. “Tricolorele” au reușit să-și păstreze calmul și au menținut această diferența până spre finalul reprizei, când scorul arăta 10-7. Ultimele 2 minute au fost destul de dificile pentru fetele antrenate de Ambros Martin, întrucât rusoaicele s-au apropiat la un singur gol, 10-9. Geiger a stabilit scorul final al primei reprizei, 11-9, după o superbă aruncare pe evitare, care s-a oprit în vinclul porții apărate de Kalinina. La ultima fază, Dedu a reușit să apere încă o minge și la pauză avea 12 parade din 21 de aruncări, așadar un procentaj de 57%.

Începutul celei de-a doua reprize a fost unul neinspirat pentru “tricolore”. Deși acestea au avut primul atac, au irosit cu mare lejeritate acțiunile ofensive, iar rusoaicele au reușit să egaleze la 11, cu toată opoziția Denisei Dedu, care și-a mai trecut între timp în cont încă 2 parade. A fost rândul Elizei Buceschi să iasă în evidență, ea marcând următoarele 4 goluri ale României, toate după acțiuni personale. Rusoaicele au fost și ele mai precise în fața porții adverse și s-au ținut aproape, scorul fiind 15-14 pentru “tricolore” în minutul 39. România a reușit apoi să se distanțeze din nou la 2 goluri diferența, prin reușita Ana Mariei Iuganu, debutantă la un turneu final.

În următoarele minute au ieșit în evidență cele două portărițe, care au menținut tabela intactă pentru minute bune. Denisa Dedu ajunsese astfel la 20 de mingi apărate, având un procentaj de 59%. După 13 minute de secetă, rusoaicele au reușit să perforeze din nou plasa “tricolorelor”, apropiindu-se la un singur gol, 16-15. La faza imediat următoare, pivotul naționalei, Pintea a reușit o boltă superbă și a refăcut diferența de 2 goluri, dar două contraatacuri ale rusoaicelor, fructificate de către Bobrovnikova și Sen au readus echilibrul pe tabelă, 17-17 în minutul 53.

Finalul de meci a fost gestionat extrem de bine de fetele antrenate de Ambros Martin. Buceschi a mai luat o acțiune pe cont propriu, a scos o lovitură de la 7m, pe care tot ea a transformat-o și a readus România în avantaj, 18-17. Apărarea a mers excelent în ultimele minute ale partidei și a fost dublată de către intervențiile Denisei Dedu, care au făcut ca Rusia să nu mai marcheze nici un gol până la final.

“Tricolorele” au reușit să se distanțeze la 20-17 prin două reușite superbe marcate de către Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare de handbal din lume. Sfârșitul meciului a făcut-o remarcată pe Aneta Udriștoiu. În minutul 59, aceasta a pătruns prin centrul apărării Rusiei, scoțând o lovitură de la 7m care a fost fructificată de către Eliza Buceschi. La ultima fază a meciului, aceeași Aneta Udriștoiu a reușit să intercepționeze o minge în terenul advers, a driblat-o pe Kalinina, goalkeeper-ul Rusiei, care era ieșită dintre buturi, iar apoi a marcat cu poarta goală, stabilind și scorul final al meciului, 22-17 pentru România.

Cum era de așteptat, MVP-ul meciului a fost declarată Denisa Dedu. Portărița României a avut 22 de intervenții, astfel că a terminat meciul cu un procentaj fantastic de 56% al mingilor apărate. În ceea ce privește ofensiva, cele mai bune marcatoare ale României au fost Cristina Neagu și Eliza Buceschi, fiecare dintre ele reușind câte 7 goluri.

Acesta a fost al doilea joc disputat de naționala României în grupa D a Campionatului European. În prima partidă, “tricolorele” au pierdut luni în fața Norvegiei, dar victoria cu Rusia aproape le asigură calificarea în următoarea fază a competiției. România va disputa  ultimul meci din grupă vineri, de la ora 19:30 împotriva Croației.

De asemenea, aceasta a fost prima victorie a României în fața Rusiei într-un meci oficial după exact 20 de ani. Ultimul succes al “tricolorelor” în fața rusoaicelor se consemnase pe 7 decembrie 1996, tot la un Campionat European.

– Gabriel Bucșa / Sursă fotografiei: Mihaela Bobar

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts