Dintre oraşele medievale ale Transilvaniei, Clujul dispune de o controversată organizare urbană, unde, acesta a devenit o aşezare greu de egalat alcătuită din nobili, meşteri şi alte categorii sociale din diferite neamuri. Printre miturile care fac acest oraş unul de legendă, se află şi poveştile misterioase care stau în spatele tunelelor aflate chiar sub picioarele noastre.
Una din legende susţine faptul că sunt tunele de mari dimensiuni, care leagă centrul Clujului de biserica – cândva fortificată – de la Cluj – Mănăştur, de cetatea de la Floreşti sau de fortificaţia austriacă de pe Cetăţuie. De asemenea, se ia în calcul şi posibilitatea unei reţele de tunele folosite de fosta Securitate care leagă diferite puncte din centrul Clujului şi care reprezintă căi de acces în afara vechii Cetăţi. Punctul central al tuturor acestor reţele de tunele este situat, potrivit acestei legende urbane, în biserica gotică din centrul oraşului, care continuă să fie şi în zilele noastre un adevărat simbol al oraşului.
Realitatea e undeva la mijloc. Clujul secolelor trecute era o importantă aşezare urbană a meşteşugurilor, plin cu pivniţe spaţioase folosite pentru depozitarea mărfurilor, aflate sub clădirile oraşului. Se spune că acestea erau defapt încăperi secrete, legate între ele de diferite tunele şi folosite deseori pentru contrabandă şi adăpostirea localnicilor în caz de pericol. Primul tunel a fost descoperit de diferite cercetări arheologice efectuate în casa principelui Ştefan Bocskai, aflată pe strada Matei Corvin precum şi cercetări pe strada Napoca.
Biserica Sf.Mihail este recunoscută de localnici ca fiind una din cele mai mare atracţii turistice ale Clujului, iar istoria ce a construit acele ziduri nu se lasă mai prejos. Au existat numeroase discuţii referitoare la subsolurile acestei biserici, de la posibilitatea existenţei unor ieşiri secrete până la efectuarea unor ritualuri ale principilor. Oare aceste realităţi care acum formează în „carne şi oase” biserica impunătoare şi plină de mister, sunt suficiente pentru a putea fi presupusă o asemenea idee? În ceea ce priveşte enigmaticele tunele lungi de kilometri întregi în adâncul Clujului, pare mai plauzibilă ideea de aberaţie colectivă, care reflectă perfect societatea medievală pasionată de mit.
Există numeroşi istorici care au susţinut existenţa tunelelor, ulterior negând-o, organizându-se investigaţii arheologice de o echipă de cercetători de la Universitatea „Babes-Bolyai” şi Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei. Curios este faptul că ofiţerul care a condus acele cercetări a devenit în cel mai scurt timp ofiţer de securitate, după ce finalizarea acestora nu a dus la un răspuns pozitiv, anunţându-se oficial inexistenţa tunelelor.
În urma efectuării unei cercetări recente, se zvoneşte faptul că unul din tunel este construit din lespezi de piatră masivă şi tavanul din plăci imense de calcar. De asemenea, există dovezi clare ale existenţei unor coridoare folosite ca pasaj subteran de trecere, îngust şi cu înălţimea de doi metri. Este vorba despre tunelul de sub Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă”.
În următorii ani, vor fi organizate alte cercetări efectuate de autorităţile locare asupra tunelului de sub centrul Clujului, ce vor duce, probabil, ori la transformarea mitului în adevăr istoric, ori la susţinerea ideei de legendă pură. Mentalitatea societăţii vremurilor medievale este bazată pe diferite legende, de la vrăjitoare şi strigoi până la apariţiile demonice din Pădurea Baciu, iar această presupunere ce susţine existenţa tunelelor misterioase nu este exclusă. Ele ilustrează şi alcătuiesc practic viziunea şi gândirea acelei vremuri.
– Elena Crăciun
