Reportaj radio: Agricultura ecologică – „Bună pentru natură, bună pentru tine”

UBB Radio

Agricultura ecologică, denumită și organică sau biologică, aduce beneficii producătorilor, prin impunerea unor prețuri mai ridicate în comparație cu cele ale produselor convenționale, dar și consumatorilor, prin asigurarea unei hrane mai curate și mai sănătoase, în deplină corelaţie cu dezvoltarea şi conservarea mediului.

„Agricultura nu are sâmbătă, duminică, Paște. E mult de muncă. După mine, țara asta e făcută pentru agricultură. Viitorul ăsta va fi!”, afirmă un crescător clujean de oi.

Deși în România există puțini producători comparativ cu alte state comunitare, numărul acestora crește timid. Succesul lor se datorează muncii asidue și încrederii în potențialul pe care îl au. Demersul acestora este sprijinit prin fonduri acordate de Uniunea Europeană, fapt care îi stimulează, îi încurajează și le dă speranța că vor reuși să obțină mere cu gust de mere și lapte cu gust de lapte. Birocrația este însă, pentru cei mai mulți, un obstacol dificil de trecut, dar odată cu înțelegerea regulilor jocului și savurarea câtorva clipe de glorie prin obținerea actelor necesare, fiecare iese pe moșie pentru a se asigura că porumbul crește în grafic sau oile pasc doar pe pășunile eco. Numai pasiunea și dedicarea îi mențin pe linia de plutire și îi motivează.

[cincopa AkMAsjKhWHpL]

__________

Ana Giol

Teodora Iancu

Foto: ec.europa.eu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts