Pline de grație, miresele zilelor noastre apar tot mai des în fotografii care de care mai atrăgătoare și mai sugestive. Ele transmit siguranță, eleganță și neapărat o tendință modernă în designul de pe rochiile lor. Ziua nunții este văzută ca fiind cea mai importantă zi din viața mirilor, zi în care fetele care calcă pragul spre măritiș nu ezită să apară în fața invitaților cu cele mai deosebite rochii.
Indiferent de zona din care provin, toate miresele au după ele un val imens de feminitate și frumusețe. Drumul parcurs de viitoarele soții de la pragul bisericii până în fața altarului este și o oportunitate de a-i lăsa pe cei prezenți la eveniment cu lacrimi, fălci căzute de uimire și alte reacții care, ulterior, transmit prin fotografii emoțiile trăite de tinerii căsătoriți.
Nu scrie nicăieri că miresele trebuie să poarte neapărat o rochie modernă. Multe dintre ele aleg să-și organizeze nunta și să poarte ținute diferite, tocmai pentru a ieși din tipar, pentru a nu se asemăna cu celelalte. Două dintre asemenea nonconformiste au reușit să aducă Maramureșul și Moldova la un punct comun. Deși provin din zone diferite ale țării, Sanda Macari din Moldova și Măriuca Verdeș din Maramureș au ales ca la nunta lor să fie îmbrăcate în costum tradițional.
Copleșite de emoții, aceste mirese au povestit despre ziua în care au apărut în fața soților lor în port tradițional românesc sau într-o rochie inspirată din tradiție. Miresele au vrut să transmită autenticitate și să poarte pe rochiile lor modele florale străvechi.
Înapoi în tradiție
De dincolo de Prut, unde parcă tradiția se păstrează cu sfințenie, Sanda Macari mi-a povestit că ea a vrut ca în ziua nunții ei să poarte straie de sărbătoare, haine lăsate de străbunii ei și să pornească în noul drum cu tradiția în suflet. Ea a amintit că de mică a ținut la tradițiile românești și că este o promotoare activă a acestora.
Am vrut ca la nunta noastră noi și nașii să purtam costume inspirate din tradiție. Rochia mea și toate celelalte costume au fost realizate de cel mai iscusit meșter popular de la noi care are acasă un atelier extraordinar. Am lucrat împreună la rochia mea și mi-am modernizat-o puțin ca să o port și cu alte ocazii. Portul nostru a fost special, deoarece fiecare model de pe rochie a fost cusut de mână și s-a depus un efort deosebit.
Deosebită a fost și ea în ochii mirelui. Cu rochia lungă, strânsă bine în talie cu un brâu lat, cusut cu mărgele mărunte, aurii și cu modele florale tradiționale, Sanda a arătat că peste pragul bisericii poate atârna și o astfel de ținută autentică și nu doar trenele lungi, la modă astăzi.
Am ales să fiu îmbrăcată așa pentru că tradiția ne dă repere, ne face umani, ne face viabili. Atâta timp cât ne ținem de tradiții, putem spune că existăm ca popor. M-am simțit mândră îmbrăcată așa, m-am simțit liberă. Am trăit doar momente frumoase. Am simțit asupra mea priviri pline de admirație și acest lucru m-a făcut și mai încrezătoare în alegerea pe care am făcut-o, de a purta o astfel de rochie.
De pe plaiuri maramureșene
Dinspre Prut, în partea de nord-vest a țării, în Maramureș, Măriuca Verdeș și-a făcut din nunta ei o adevărată sărbătoare de care o să-și amintească nu doar ea și soțul ei, ci întreg satul. Îmbrăcați în costum tradițional, cu opinci și pieptare, cu druște și feciori, Măriuca Verdeș a trezit în rândul oamenilor emoții ce fusese uitate.
La o casă țărănească, în vara anului trecut, oamenii de pe Valea Cosăului, județul Maramureș au luat parte la o nuntă în stil tradițional. Măriuca și-a amintit plină de emoție cum, anul trecut, și-a declarat iubire veșnică soțului ei printre strigături și urări specifice satului, cum numai în Maramureș se poate.
De mică m-au fascinat obiceiurile și ținutele tradiționale. Și așa am vrut să fie și nunta mea. Mi-am făcut nunta în aer liber, la o casă țărănescă, cu căni de lut, lângă izvorul Cosăului. Am reușit să fac o nuntă cum nu s-a mai făcut de zeci de ani.
Maramureșanca nu a întârziat să amintească că așa a fost nunta la care a visat dintodeauna. A ales ca într-o lume în care kitschul e în floare, ea să fie atentă la detalii și să arate oamenilor că gustul pentru frumos nu s-a pierdut.
A fost ziua în care orice detaliu semnifica ceva, o nuntă plină de ritualuri. Rostul tradițiilor e asemeni colonii vertebrale a unui om. La sat oamenii sunt altfel, există o rânduială și dacă ieși din rânduială te pierzi, îți pierzi identitatea. Așa e și la nuntă. Sunt niște ritualuri pentru miri. Există un singur jurământ și multe responsabilități. Mai frumoasă decât în costum popular, nu puteam să fiu, nu m-am văzut altfel.
Miresele de pe Valea Prutului și Valea Cosăului au fost speciale, fiecare în felul ei. Din tradiția din Moldova și Maramureș cele două au creat o intersecție. Una specială. Brodăturile din Moldova sunt diferite de portul din Maramureș, dar rămâne elementul comun ce le aseamănă și care exprimă cel mai bine pasul făcut de ele, și anume corana de pe părul lor. Din flori albe, mărunte, bine formată și puternică, coronița de pe capul mireselor exprimă unirea și legătura puternică dintre proaspeții căsătoriți din Moldova și Maramureș.
– Nicoleta Algeorge / Sursa fotografiilor: Arhivele personale ale Măriucăi Verdeș și Sanda Macari