Pandemia de COVID-19 reprezintă o provocare globală și multe domenii/industrii suferă sau vor avea de suferit de pe urma acesteia. Impactul va fi însă cel mai mult resimţit de către copii, cele mai vulnerabile victime ale societății, arată un studiu al Organizației Human Rights Watch.
Din cauza închiderii școlilor și grădinițelor a crescut numărul copiilor abuzați peste tot în lume. Milioane de copii suferă diferite abuzuri, de la emoțional la verbal, dar și fizic, din cauza izolării obligatorii. Aceste abuzuri aveau loc și înainte de pandemie, dar numărul lor era mai redus, deoarece profesorii, învățătorii observau și sesizau agresiunile, în cele mai multe cazuri, potrivit Organizației Human Rights Watch.
Un raport realizat de Organizația Human Rights Watch arată că abuzurilor asupra copiilor sunt mai greu de detectat în timpul pandemiei de COVID-19, deoarece unele agenții de protecție a copiilor au redus monitorizarea abuzurilor din cauza fricii de infectare. Astfel, a crescut rata abuzurilor sexuale, exploatării copiilor, dar și numărul de fete minore însărcinate. În Germania, spre exemplu, a crescut cu 25% numărul copiilor abuzați, arată un articol publicat de Ministerul Federal pentru Familii, Vârstnici, Femei și Tineret al Germaniei.
Mai mult, tot în același articol al Organizației Human Rights Watch se arată că peste 90% de copii ai planetei sunt nevoiți să facă școală acasă din cauza închiderii școlilor. Criza a scos la suprafață și incapacitatea guvernelor de a le oferi copiilor ustensilele necesare pentru a face școală online. Multe școli nu au resurse pentru a le cumpăra elevilor tablete sau computere și în aproape jumătate din Glob nu există acces la internet.
Raportul mai precizează că milioane de copii nu au acces la protecție și sprijin. Jo Becker, avocat și director al Oranizației Human Rights Watch, solicită guvernelor din întreaga lume să
„acționeze de urgență pentru a proteja copii în timpul pandemiei de coronavirus”, dar și să „se gândească la ce măsuri vor lua pentru a sprijini drepturile copiilor după ce criza se va termina”.
Sursa: Unsplash
Andreea Neamț